Capitolul ii - Incinerarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - Procedura din 2023 de incinerare şi/sau îngropare la faţa locului a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în cazul unei epizootii care implică o boală cu declarare obligatorie

M.Of. 289

În vigoare
Versiune de la: 6 Aprilie 2023
CAPITOLUL II:Incinerarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
Art. 4
Arderea se poate face într-o groapă sau într-un şanţ, săpate pe un câmp plat, poziţionate pe cât posibil aproape de ferma de animale, respectând distanţa până la pânza freatică şi la resursele de apă. De asemenea, să nu fie în zona inundabilă, în zonele de protecţie definite de Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în perimetrul de protecţie hidrogeologică şi minimum 50 m faţă de cursurile de apă. La stabilirea locului unde se realizează groapa de incinerare se au în vedere aspectele prevăzute la art. 12.
Art. 5
Lungimea şi lăţimea gropii de incinerare se stabilesc în funcţie de necesarul prognozat pentru incinerare, dar nu mai mare de 10 x 10 m, iar adâncimea se stabileşte de către un specialist hidrogeolog din cadrul autorităţii locale în domeniul apei, în funcţie de condiţiile hidrogeologice şi litologice locale, cu respectarea amplasării bazei gropii la cel puţin 1,5 m deasupra cotei maxime la care se află nivelul hidrostatic al apei subterane freatice.
Art. 6
Începând de la baza gropii se asigură următoarele straturi:
a)strat continuu de pământ argilos - argilă sau bentonită, de minimum 40 cm pe toată suprafaţa;
b)materialul de incinerat este aşezat în straturi succesive pe ruguri de material lemnos.
Art. 7
Combustibilul folosit este benzina sau, în caz excepţional, motorina cu conţinut scăzut de sulf.
Art. 8
Ulterior incinerării cadavrelor de animale, groapa de incinerare trebuie copertată cu un strat de 1,5 m de pământ sau de materiale inerte.
Art. 9
Pentru evitarea infiltrării apei de precipitaţie în interiorul gropii, aceasta trebuie acoperită cu un material impermeabil.
Art. 10
Pentru evitarea pătrunderii animalelor sălbatice sau a persoanelor neautorizate în perimetrul gropii, acesta se împrejmuieşte cu un gard de sârmă introdus în pământ la o adâncime de 25-30 cm, asigurat cu lacăt, şi se marchează, pentru atenţionare, pe perioada stabilită de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu următoarea inscripţie:
"ACCESUL STRICT INTERZIS ÎN ACEST PERIMETRU - PERICOL DE CONTAMINARE!"
Art. 11
În situaţia în care locul de incinerare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman se află în interiorul unei arii naturale protejate, este necesară respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.