Art. 4. - Procedura din 2023 de cooperare instituţională între organele de poliţie, serviciile publice de asistenţă socială şi unităţile medicale pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 225 alin. (2)-(4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

M.Of. 1087

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2023
Art. 4
(1)În vederea constituirii şi păstrării evidenţei persoanelor prevăzute la art. 225 alin. (1) lit. a), e) şi f) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu deţin cod numeric personal, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, creează, administrează şi pune la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale, cu titlu gratuit, o aplicaţie informatică ce permite înregistrarea acestora în sistemul informatic unic integrat, denumit în continuare SIUI.
(2)La înregistrarea persoanelor prevăzute la alin. (1) în SIUI, aplicaţia informatică generează un cod unic de identificare format din 13 cifre (algoritm: regresie polinomială), în secvenţă prestabilită, diferit de structura codului numeric personal, bazat pe un algoritm derivat din nume de familie, prenume, data naşterii, sex, localitatea naşterii, cetăţenie, numărul şi data declaraţiei/formularului prevăzute/prevăzut la art. 3.
(3)Până la înregistrarea naşterii şi atribuirea codului numeric personal, evidenţa persoanelor prevăzute la art. 225 alin. (1) lit. a), e) şi f) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care solicită servicii medicale se ţine în aplicaţia prevăzută la alin. (1) de către CNAS.
(4)CNAS transmite trimestrial Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, denumită în continuare DGEP, informaţii extrase din aplicaţia prevăzută la alin. (1) cu privire la identitatea prezumată a fiecărei persoane aflate în evidenţa prevăzută la alin. (1), inclusiv date cu privire la judeţul, localitatea şi autoritatea competentă sesizată cu gestionarea procedurii de înregistrare tardivă a naşterii.