Art. 2. - Art. 2 - Procedura din 2021 de transmitere la distanţă a declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează
M.Of. 22
În vigoare Versiune de la: 16 Ianuarie 2024
Art. 2
(1)Începând cu anul 2024 declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese prevăzute la art. 2 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează şi se transmit exclusiv prin intermediul e-DAI, în format electronic, certificate cu semnătură electronică calificată, cu excepţia celor depuse de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Pentru transmiterea declaraţiei de avere şi de interese, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 39, utilizează e-DAI.
(3)Persoanele responsabile, desemnate în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege, cu respectarea prezentei proceduri, publicată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. Persoanele responsabile au obligaţia arhivării declaraţiilor de avere şi de interese, potrivit legii.
(4)Completarea declaraţiilor de avere şi de interese se efectuează prin introducerea de către deponenţi a tuturor informaţiilor în e-DAI, care generează formularele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ale Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi le transmite automat către Agenţia Naţională de Integritate, după parcurgerea etapelor prevăzute în Manualul de instrucţiuni, publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate.