Art. 12. - Solicitarea şi dovezile scrise transmise de operator se analizează, inclusiv prin verificare în teren, de reprezentanţii autorităţilor care propun, prin consens, în termen de 15 zile lucrătoare de la data notificării operatorului, următoarele: - Procedura din 2021 0/0 de interzicere a utilizării sau punerii în funcţiune a unui amplasament, unei instalaţii ori zone de depozitare sau a oricărei părţi din acestea

M.Of. 675

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2021
Art. 12
(1)Pe perioada aplicării deciziei de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune a amplasamentului/instalaţiei/zonei de depozitare, operatorul poate desfăşura activităţi pentru remedierea deficienţelor care au condus la aplicarea măsurii de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune.
(2)Pentru ridicarea restricţiilor de utilizare/punere în funcţiune, după remedierea deficienţelor care au condus la aplicarea măsurii de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune, operatorul transmite la SRAPM o solicitare care să conţină dovezi scrise prin care demonstrează că a luat toate măsurile pentru prevenirea sau atenuarea accidentelor majore, respectiv a remediat deficienţele constatate de autorităţile competente, potrivit prevederilor prezentei proceduri.
(3)La primirea solicitării de la operator, SRAPM informează de îndată, telefonic şi prin e-mail, ISU şi CJGNM, solicitând întrunirea reprezentanţilor autorităţilor care au redactat procesul-verbal de analiză prevăzut la art. 8 din prezenta procedură, la sediul APM, în termen de 3 zile lucrătoare.
(4)În situaţia în care, din motive obiective, o persoană nu este prezentă la data stabilită, conducătorul instituţiei în cauză stabileşte o altă persoană, din rândul persoanelor nominalizate, în condiţiile stabilite de art. 3 din prezenta procedură.
(5)Solicitarea şi dovezile scrise transmise de operator se analizează, inclusiv prin verificare în teren, de reprezentanţii autorităţilor care propun, prin consens, în termen de 15 zile lucrătoare de la data notificării operatorului, următoarele:
a)încetarea aplicării măsurii de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune;
b)continuarea aplicării măsurii de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune.
(6)Rezultatele analizei reprezentanţilor autorităţilor se înscriu într-un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta procedură.
(7)Comunicarea rezultatului analizei se realizează de către SRAPM, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii, prin poştă sau curierat rapid, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la adresa declarată de operator prin notificarea transmisă în condiţiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 59/2016, cu completările ulterioare.
(8)Modelul de notificare de încetare a aplicării deciziei de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune este prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta procedură.
(9)Modelul de notificare a continuării aplicării măsurii de interzicere a utilizării/punerii în funcţiune este prevăzut în anexa nr. 7 la prezenta procedură.