Art. 24. - Art. 24 - Procedura din 2020 ŞI CRITERII de evaluare a activităţilor de educaţie medicală continuă, precum şi criteriile şi normele de acreditare, respectiv creditare a furnizorilor şi formelor de educaţie medicală continuă

M.Of. 1063

În vigoare
Versiune de la: 9 Septembrie 2024
Art. 24
(1)În cazul constatării unei încălcări a obligaţiilor de către furnizorul de EMC, Comisia pentru avizare profesională a CFZRO va înştiinţa în scris reprezentantul legal al furnizorului cu privire la abateri şi la măsurile necesare pentru remedierea neconformităţilor, dacă este cazul.
(2)Dacă furnizorul de EMC nu remediază neconformităţile în termenul stabilit sau continuă să încalce obligaţiile, Comisia pentru avizare profesională poate decide suspendarea calităţii de furnizor de EMC pentru o perioadă de până la 1 an. Pe perioada suspendării, furnizorul este obligat să comunice dovezi privind remedierea aspectelor care au condus la aplicarea sancţiunii, dacă este cazul.
(3)În perioada suspendării, furnizorul nu are dreptul de a furniza forme de EMC.
(4)În cazul în care, după suspendare, furnizorul de EMC nu ia măsurile necesare pentru remedierea neconformităţilor în termenul stabilit, se va aplica sancţiunea retragerii calităţii de furnizor acreditat de CFZRO.
(5)În situaţia în care abaterea sau încălcarea obligaţiilor este considerată gravă de către Comisia pentru avizare profesională, se poate dispune direct retragerea calităţii de furnizor acreditat de EMC.
(6)Calitatea de furnizor acreditat de EMC poate fi redobândită doar după împlinirea unui termen de un an de la aplicarea sancţiunii de retragere şi după parcurgerea din nou a procedurii de acreditare.