Secţiunea 4 - Norme şi criterii specifice de creditare a formelor de EMCD - Procedura din 2020 ŞI CRITERII de evaluare a activităţilor de educaţie medicală continuă, precum şi criteriile şi normele de acreditare, respectiv creditare a furnizorilor şi formelor de educaţie medicală continuă

M.Of. 1063

În vigoare
Versiune de la: 9 Septembrie 2024
SECŢIUNEA 4:Norme şi criterii specifice de creditare a formelor de EMCD
Art. 43
(1)Formele de EMCD se creditează în funcţie de durata apreciată de învăţare efectivă, după cum urmează:
a)pentru formele de EMCD permanentă, suportul de curs între 7-8 pagini (o pagină conţine minimum 1.800 de caractere cu spaţii) cu trimitere la maximum două figuri sau tabele se echivalează cu o oră de învăţare efectivă, respectiv un credit de EMC;
b)prin excepţie de la art. 3, pentru manifestări şi activităţi cu caracter ştiinţific, pentru o oră integrală de activitate de EMCD se acordă jumătate de credit de EMC, în limita a maximum 3 credite de EMC pe zi. Dacă rezultatul este o valoare fracţionară, aceasta se rotunjeşte la numărul întreg imediat superior.
(2)Pentru formele de EMC care se desfăşoară în regim hibrid (concomitent fizic şi online), pentru partea care se desfăşoară online se acordă credite conform prezentului articol.