Capitolul i - Dispoziţii generale privind redistribuirea funcţionarilor publici - Procedura din 2020 de redistribuire a funcţionarilor publici, precum şi modalitatea de desfăşurare a testării profesionale în vederea redistribuirii

M.Of. 112

În vigoare
Versiune de la: 13 Februarie 2020
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale privind redistribuirea funcţionarilor publici
Art. 1
(1)Redistribuirea funcţionarilor publici se face din corpul de rezervă al funcţionarilor publici, la solicitarea conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor publice, pe o funcţie publică vacantă sau temporar vacantă, în baza informaţiilor/propunerilor transmise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, denumită în continuare Agenţia, în conformitate cu prevederile art. 526 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare.
(2)Ocuparea funcţiei publice prin redistribuire se face:
a)pe durată nedeterminată, în situaţia în care constituie o modalitate de ocupare a unei funcţii publice vacante;
b)pe durată determinată, până la revenirea titularului pe post, în situaţia în care constituie o modalitate de ocupare a unei funcţii publice temporar vacante.
Art. 2
(1)Redistribuirea funcţionarilor publici se face întro funcţie publică de acelaşi nivel, cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public, sau într-o funcţie publică de nivel inferior, cu acordul scris al funcţionarului public. Pentru identificarea nivelului funcţiei publice, raportarea se face la funcţia publică deţinută de funcţionarul public la data intrării în corpul de rezervă.
(2)Pentru înalţii funcţionari publici, prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege orice funcţie publică de conducere sau de execuţie.
(3)Pentru funcţionarii publici de conducere, prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege o funcţie publică de conducere situată ierarhic la un nivel inferior funcţiei publice deţinute, potrivit ierarhizării prevăzute la art. 390 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu completările ulterioare, precum şi orice funcţie publică de execuţie.
(4)Pentru funcţionarii publici de execuţie, prin funcţie publică de nivel inferior se înţelege orice funcţie publică cu grad profesional mai mic decât gradul profesional al funcţiei publice deţinute sau de clasă de nivel inferior.
(5)Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile de studii, condiţiile de vechime şi condiţiile specifice stabilite conform fişei postului pentru ocuparea funcţiei publice în care urmează să fie redistribuit.
(6)Verificarea condiţiilor de realizare a redistribuirii este în sarcina autorităţii sau instituţiei publice în a cărei structură de funcţii se regăseşte funcţia publică supusă ocupării prin redistribuire.