Art. 17. - Procedura din 2019 şi competenţele de emitere, modificare şi retragere a avizului de gospodărire a apelor, inclusiv procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă
M.Of. 615 bis
În vigoare
Versiune de la: 25 Iulie 2019
Art. 17
(1)Autoritatea competentă de gospodărire a apelor, în termen de 5 zile de la primirea din partea autorităţii competente pentru protecţia mediului a formularului din anexa 5.O a Legii nr. 292/2018, transmite decizia privind emiterea/respingerea avizului de gospodărire a apelor.
(2)Dacă pe parcursul derulării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi/sau a evaluării adecvate se modifică soluţiile tehnice din documentaţia tehnică de fundamentare depusă în vederea emiterii avizului de gospodărire a apelor, aceasta se actualizează şi se depune la autoritatea competentă de gospodărire a apelor.
(3)Documentaţia tehnică de fundamentare actualizată, prevăzută la alin. (2), se analizează din punct de vedere al necesităţii evaluării impactului asupra corpurilor de apă.
(4)Dacă autoritatea competentă de gospodărire a apelor decide necesitatea evaluării impactului asupra corpurilor de apă, procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor se reia de la etapa de încadrare a prezentei proceduri şi informează autoritatea competentă pentru protecţia mediului.