Art. 15. - Procedura din 2019 de selecţie pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate a membrilor Corpului diplomatic şi consular al României

M.Of. 679

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2019
Art. 15
(1)Posturile diplomatice şi consulare vacante în serviciul exterior care necesită o ocupare urgentă, precum şi cele rămase neocupate ca urmare a procedurii de selecţie se anunţă prin circulară în Centrala MAE şi în serviciul exterior, ulterior aprobării de către ministrul afacerilor externe, ori de câte ori este necesar. Pentru aceste posturi, ministrul afacerilor externe decide trimiterea în misiune cu durata determinată de până la 13 luni, cu posibilitatea de prelungire, o singură dată, cu până la un an.
(2)Pentru fiecare post prevăzut la alin. (1) se vor preciza următoarele informaţii: misiunea diplomatică/oficiul consular, atribuţiile postului, durata misiunii, sporurile acordate.
(3)Odată cu posturile prevăzute la alin. (1) se vor publica în mod obligatoriu informaţii privind modalitatea de înscriere, precum şi cerinţele minime de calificare şi selecţie.