Capitolul ii - Procedura privind obţinerea creditării manifestărilor ştiinţifice - Procedura din 2018 de creditare a formelor de educaţie medicală continuă
M.Of. 683
În vigoare Versiune de la: 21 August 2018
CAPITOLUL II:Procedura privind obţinerea creditării manifestărilor ştiinţifice
Art. 4
Obţinerea creditării manifestărilor ştiinţifice se realizează după parcurgerea procedurii de creditare de către furnizorii de EMC conform prevederilor prezentei decizii.
Art. 5
(1)Organizarea unei manifestări ştiinţifice se poate face de către:
a)un furnizor unic acreditat de CMR;
b)un furnizor principal acreditat de CMR în colaborare cu unul sau mai mulţi furnizori asociaţi, acreditaţi de CMR.
(2)În cazul asocierii între furnizori, furnizorul principal va fi cel care desemnează coordonatorul de program şi formulează cererea de creditare.
Art. 6
(1)În vederea creditării, furnizorii vor depune la CMR următoarele documente:
a)cererea-tip de creditare a formelor de educaţie medicală continuă, prevăzută în anexa nr. 2a;
b)prezentarea programului de educaţie medicală continuă, prevăzută în anexa nr. 2b;
c)agenda programului, cu menţionarea temelor şi lectorilor;
d)dovada calităţii didactice sau de formator (potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 716/2002) a lectorilor;
e)împuternicirea şi datele de contact ale persoanei desemnate de furnizor în vederea obţinerii creditării;
f)taxa de evaluare, respectiv taxa de urgenţă, după caz.
(2)Pentru manifestările ştiinţifice cu participare internaţională, în completarea documentelor prevăzute la alin. (1) se vor depune CV-urile lectorilor, precum şi avizul de practică temporară/ocazională în cazul în care manifestarea presupune şi o activitate/demonstraţie practică medicală.
(3)Pentru manifestările nonformale de anvergură locală sau regională, furnizorul va înştiinţa colegiul teritorial pe raza căruia se desfăşoară.
(4)Cererea-tip de creditare a cursurilor organizate de facultăţile de medicină acreditate, pe teritoriul acestora, trebuie să poarte avizul rectoratului sau decanatului, după caz.
Art. 7
(1)Termenul de depunere a documentelor prevăzute la art. 6 pentru manifestări formale şi nonformale este de minimum 30 de zile înainte de data desfăşurării evenimentului, cu excepţia agendei definitive a programului care se depune cu minimum 10 zile înainte de data desfăşurării manifestării. În situaţii de excepţie, documentele de solicitare a creditării pot fi depuse în limita a maximum 10 zile înaintea desfăşurării manifestării, cu obligaţia achitării taxei de urgenţă.
(2)Termenul de depunere a documentelor prevăzute la art. 6 pentru manifestări EMCD este de 60 de zile înainte de data desfăşurării evenimentului. În situaţii de excepţie, documentele pot fi depuse în limita a maximum 30 de zile înaintea desfăşurării manifestării, cu obligaţia achitării taxei de urgenţă.
Art. 8
După depunerea documentaţiei la CMR, Departamentul profesional ştiinţific analizează dosarul şi comunică furnizorului solicitant necesitatea completării documentaţiei, dacă este cazul. Completarea documentaţiei se va realiza în limita a maximum 10 zile înainte de desfăşurarea manifestării, respectiv 7 zile în situaţia manifestărilor pentru care s-a achitat taxa de urgenţă.
Art. 9
(1)Documentaţia completă va fi evaluată şi cu cel puţin 5 zile înainte de desfăşurarea manifestării Departamentul profesional ştiinţific al CMR va comunica furnizorului solicitant şi colegiului teritorial:
a)numărul de credite acordat;
b)motivele pentru care nu se creditează manifestarea.
(2)Comunicările prevăzute la alin. (1) se postează pe site-ul CMR.
Art. 10
Creditarea manifestărilor ştiinţifice se realizează potrivit normelor de creditare prevăzute de prezenta procedură şi se acordă după cum urmează:
a)pentru întregul eveniment, situaţie în care numărul de credite nu se poate împărţi şi se acordă în întregime medicului participant, prezent pe toată durata programului;
b)pe secţiuni, fiecare secţiune fiind creditată distinct şi evidenţiată pe certificatul de participare ca atare, numai dacă, ca urmare a aplicaţiei de creditare, CMR a creditat manifestarea astfel.
Art. 11
(1)În termen de 30 de zile de la finalizarea manifestării, furnizorul de EMC are obligaţia:
a)să emită certificatele de absolvire medicilor care au promovat evaluarea finală, conform modelului-tip prevăzut în anexa nr. 2c, iar pentru medicii care nu au promovat evaluarea finală va elibera certificate de participare, fără credite, conform anexei nr. 2d;
b)să emită certificatele de participare, conform modelului-tip prevăzut în anexa nr. 2d;
c)să trimită la CMR numai lista participanţilor prezenţi la manifestarea ştiinţifică, în format electronic, listă ce va conţine numele, prenumele, specialitatea, gradul profesional/didactic şi codul unic de identificare ale medicului (CUIM);
d)să trimită la CMR rapoartele privind desfăşurarea manifestării, elaborate pe baza chestionarului-tip prevăzut în anexa nr. 2g;
e)să trimită la CMR copia unui certificat de participare completat conform modelului-tip prevăzut în anexa nr. 2d;
f)să trimită la CMR copia unui certificat de absolvire completat conform modelului-tip prevăzut în anexa nr. 2c.
(2)În termen de 30 de zile de la finalizarea manifestării, colegiul teritorial va transmite CMR un raport întocmit cu privire la modul de desfăşurare a evenimentului.
(3)Colegiile teritoriale vor trimite observatori anonimi la evenimentele care se desfăşoară pe teritoriul lor, în organizarea altor furnizori acreditaţi, aceştia urmând a face un raport asupra complianţei evenimentului cu prevederile prezentei decizii.
(4)Participanţii, lectorii sau colegiile teritoriale pot formula la CMR sesizări cu privire la modul de desfăşurare a manifestării, la conţinutul şi calitatea ştiinţifică a acesteia în maximum 45 de zile de la finalizarea manifestării.