Subcapitolul xiv - N. Reglementarea activităţii juridice la momentul înregistrării sau preluării unui mare contribuabil - Procedura din 2017 de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili

M.Of. 277

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2024
SUBCAPITOLUL XIV:N. Reglementarea activităţii juridice la momentul înregistrării sau preluării unui mare contribuabil
1.Pentru litigiile născute anterior momentului înregistrării sau preluării unui mare contribuabil, indiferent de obiectul lor, reprezentarea va fi asigurată în continuare de către serviciile juridice din cadrul administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sau direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.
2.Prin excepţie de la regula menţionată anterior, pentru litigiile născute anterior momentului înregistrării sau preluării unui mare contribuabil, având ca obiect procedura insolvenţei, reprezentarea în faţa instanţelor de judecată va fi asigurată de către Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, care se va substitui în drepturile şi obligaţiile organului fiscal în administrarea căruia s-a aflat anterior contribuabilul.
3.Pentru litigiile viitoare, indiferent de obiectul lor, reprezentarea în faţa instanţelor de judecată va fi asigurată de Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în condiţiile în care acestea sunt născute ca urmare a actelor de administrare pe perioada cât deţine calitatea de mare contribuabil.
4.În litigiile având ca obiect procedura insolvenţei instrumentarea dosarelor se va realiza de către Serviciul juridic din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, doar în perioada în care societatea deţine calitatea de mare contribuabil, ulterior fiind înaintat organului fiscal în a cărei competenţă se va afla contribuabilul.