Art. 6. - Procedura din 2007 de emitere a autorizaţiei de mediu

M.Of. 808

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2017
Art. 6
(1)Pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul unui judeţ, cu excepţia celor desfăşurate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", ACPM este agenţia judeţeană pentru protecţia mediului.
(2)Pentru activităţile desfăşurate total sau parţial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", ACPM este Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
(3)Emiterea autorizaţiei de mediu pentru activităţi desfăşurate în vecinătatea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" se realizează numai cu avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării, potrivit art. 28 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
(4)Pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul a două sau mai multe judeţe, ACPM este ANPM.

(5)[textul din Art. 6, alin. (5) din capitolul II a fost abrogat la 27-nov-2012 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 3839/2012]
(6)Pentru activităţile pentru care autorizaţia de mediu se emite prin hotărâre a Guvernului, ACPM este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.