Art. 6. - Art. 6: Responsabilităţi ale autorităţilor competente - Procedura de notificare din 2019 a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase, produse inclusiv în context transfrontalier

M.Of. 240

În vigoare
Versiune de la: 24 Martie 2020
Art. 6: Responsabilităţi ale autorităţilor competente
În cazul unui accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, în care se preconizează efecte în afara amplasamentului, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. e) şi f) din Legea nr. 59/2016, cu completările ulterioare, autorităţile competente de la nivel judeţean întreprind următoarele:
a)asigură informarea publicului prin toate mijloacele disponibile;
b)înştiinţează autorităţile publice locale aflate în zonele de planificare la urgenţă despre producerea accidentului;
c)informează autorităţile competente din judeţul vecin în situaţia în care sunt posibile efecte asupra populaţiei, proprietăţii sau mediului de pe teritoriul administrativ al unui judeţ vecin;
d)notifică autorităţile similare din ţările vecine în caz de producere a unui accident major cu posibile efecte transfrontaliere.