Secţiunea 1 - V.2.1 Generarea deşeurilor - aspecte cheie relevante - Plan National din 2017 de Gestionare a Deşeurilor

M.Of. 11 bis

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2018
SECŢIUNEA 1:V.2.1 Generarea deşeurilor - aspecte cheie relevante
Cantitatea totală de deşeuri generată la nivel naţional, cu excepţia deşeurilor din industria extractivă, a fost de aproximativ 19,5 milioane tone la sfârşitul anului 2014.
Din cantitatea de deşeuri generată în anul 2014, ponderea cea mai mare o au deşeurile din producţia şi furnizarea de energie cu circa 35% (6,9 mil. tone), urmată de deşeurile municipale cu 25% (4,9 mil. tone), deşeurile din industria prelucrătoare cu o pondere de 23% (4,4 mil. tone) şi deşeurile din construcţii şi desfiinţări 9%, respectiv 1,8 mil. tone.
Analizând evoluţia deşeurilor în perioada 2010-2014 se observă o creştere în ansamblu cu 5% a cantităţii de deşeuri generate, de la 13,7 mil. tone în anul 2010 la 19,6 mil. tone în anul 2014. Însă cantităţile fluctuează de la un an la altul în această perioadă, remarcând o creştere în anul 2012 până la 20,5 mil, tone, urmată apoi de o scădere în următorii ani. Creşterea aferentă anului 2012 este determinată, în principal, de creşterea cantităţii de deşeuri din producţia şi furnizare a energiei.