Art. xii. - La articolul II, alineatele (1)-(5) vor avea următorul cuprins: - Ordonanță de urgență 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1030

În vigoare
Versiune de la: 23 Martie 2023
Art. XII
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 966 din 30 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 267/2015, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul II, alineatele (1)-(5) vor avea următorul cuprins:
"Art. II
(1) Începând cu data de 1 iulie 2017, Comisia autorizează numai distribuitori pentru aparatele de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Începând cu data de 1 octombrie 2017, se interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili, potrivit dispoziţiilor legale, au obligaţia de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Începând cu data de 1 aprilie 2018, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, potrivit dispoziţiilor legale, au obligaţia de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Începând cu data de 1 august 2018, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, potrivit dispoziţiilor legale, au obligaţia de a utiliza numai case de marcat definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
2.Articolul III va avea următorul cuprins:
"Art. III
Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările ulterioare, se modifică până la data de 31 martie 2017."