Art. 4. - Ordonanță de urgență 96/2024 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina

M.Of. 616

În vigoare
Versiune de la: 6 Septembrie 2024
Art. 4
(1)Beneficiarii şi beneficiarii anteriori au dreptul de a fi incluşi în programele naţionale de sănătate publică.
(2)Beneficiarii şi beneficiarii anteriori care necesită servicii medicale, materiale sanitare, medicamente şi dispozitive medicale, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b), beneficiază de pachetul de servicii de bază prevăzut în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi în normele de aplicare ale acestuia, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi serviciile medicale cuprinse în programele naţionale de sănătate curative, ca şi asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei personale pentru medicamentele acordate în tratamentul ambulatoriu şi cu scutire de la coplată.
(3)Pentru persoanele prevăzute la alin. (2), serviciile medicale în asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice cuprinse în pachetul de servicii de bază se acordă fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere.
(4)Furnizorii de servicii medicale, materiale sanitare, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, inclusiv pentru programele naţionale de sănătate curative, sunt obligaţi să înregistreze în aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate persoanele prevăzute la alin. (1) şi să păstreze copii de pe documentele de identitate şi de protecţie temporară.
(5)Furnizorii au obligaţia să întocmească evidenţe distincte pentru serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele sau dispozitivele medicale acordate persoanelor prevăzute la alin. (1) şi pentru care întocmesc facturi distincte. Facturile şi documentele justificative, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, însoţite de copii ale documentelor de identitate şi de protecţie temporară sau copii ale documentelor medicale de la nivelul furnizorilor, pentru persoanele care nu deţin documente de identitate, sunt raportate lunar caselor de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală în vederea decontării.
(6)Asumarea serviciilor medicale, materialelor sanitare, medicamentelor, dispozitivelor medicale acordate de furnizori se face prin semnătură electronică extinsă/calificată potrivit legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene în vigoare privind serviciile de încredere, respectiv Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE, Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, şi Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001, cu modificările ulterioare. Serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele, dispozitivele medicale înregistrate offline se transmit în platforma informatică din asigurările de sănătate în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării acestora. La stabilirea acestui termen nu se ia în calcul ziua acordării serviciilor medicale şi acesta se împlineşte în a treia zi lucrătoare de la această dată. Serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele, dispozitivele medicale din pachetele de bază, respectiv din programele naţionale de sănătate curative, acordate în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate.
(61)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în situaţia producerii unor întreruperi în funcţionarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, constatate şi comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin publicare pe site-ul propriu, serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b), se acordă de către furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pe baza documentelor de identitate şi de protecţie temporară. Modalitatea de decontare a activităţii desfăşurate de furnizori în perioada de indisponibilitate a aplicaţiei informatice se stabileşte până la termenul de raportare a activităţii lunare prevăzut în contract, prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se publică pe pagina web a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la adresa www.cnas.ro.

(7)Casele de asigurări de sănătate sunt obligate să întocmească evidenţe distincte pentru serviciile medicale, materialele sanitare, medicamentele sau dispozitivele medicale acordate persoanelor prevăzute la alin. (2) şi să deconteze furnizorilor contravaloarea acestora, cu respectarea prevederilor alin. (3)-(6).
(8)Persoanele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în care realizează venituri asupra cărora se calculează şi datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia plăţii acesteia în aceleaşi condiţii ca şi asiguraţii români.
(9)Prevederile alin. (8) se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2025.