Art. 10. - Ordonanță de urgență 96/2024 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina

M.Of. 616

În vigoare
Versiune de la: 6 Septembrie 2024
Art. 10
(1)În vederea asigurării dreptului la educaţie, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, comunică inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti lista minorilor neînsoţiţi aflaţi pe teritoriul României care provin din zona conflictului armat din Ucraina.
(2)Lista prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: numele şi prenumele, vârsta, nivelul de învăţământ, limba în care poate comunica minorul, locul în care acesta este cantonat, precum şi menţiuni referitoare la documente de identitate/studii aflate în posesia minorului, după caz.