Art. 1. - Ordonanță de urgență 96/2024 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina

M.Of. 616

În vigoare
Versiune de la: 6 Septembrie 2024
Art. 1
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi noţiunile folosite au următorul înţeles:
1.protecţie internaţională şi protecţie temporară - protecţia acordată străinilor potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare;
2.utilităţi de primă necesitate - hrană, îmbrăcăminte, materiale de igienă personală, care se asigură în cuantumul prevăzut la art. 55 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
3.beneficiar - cetăţean străin sau apatrid care provine din zona conflictului armat din Ucraina şi obţine permisul de protecţie temporară începând cu data de 1 iulie 2024 pe teritoriul României şi care nu este solicitant de azil, inclusiv beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul art. 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, denumită în continuare Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului;
4.beneficiar anterior - cetăţean străin sau apatrid care provine din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România şi care nu este solicitant de azil, inclusiv beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, care a obţinut permisul de protecţie temporară sau care a beneficiat de sprijin şi asistenţă umanitară pe teritoriul României anterior datei de 1 iulie 2024 conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 15/2002 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi beneficiarii prevăzuţi la pct. 3, după expirarea termenului prevăzut la art. 3 alin. (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă;
5.familie - grupul de persoane format din soţi, părinte/părinţi şi/sau copiii minori ai acestora sau copii majori pe care au obligaţia să îi întreţină, dacă se află în continuarea studiilor şi până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi persoana cu care este cazat copilul minor conform prevederilor art. 136 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 122/2006 privind azilul, cu modificările şi completările ulterioare, care are în creştere şi îngrijire unul sau mai mulţi copii minori;
6.persoană singură - persoana care are împlinită vârsta de 18 ani la data la care intră pe teritoriul României şi care provine din zona conflictului armat din Ucraina;
7.audient - elevul şcolarizat în sistemul de învăţământ din zona conflictului armat din Ucraina, care îşi continuă, la cererea părintelui sau a reprezentantului elevului minor, a elevului major sau a autorităţii competente, parcursul şcolar într-o unitate de învăţământ din sistemul de învăţământ românesc şi este înscris în cataloage provizorii, până la echivalarea studiilor şi susţinerea eventualelor diferenţe;
8.minor neînsoţit - cetăţeanul străin sau apatridul sub vârsta de 18 ani, provenit din zona conflictului armat din Ucraina, care a sosit pe teritoriul României neînsoţit de niciunul dintre părinţii săi sau de un alt reprezentant ori care nu se găseşte sub supravegherea legală a unei alte persoane;
9.reprezentantul minorului - una dintre persoanele prevăzute la art. 136 alin. (2) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 122/2006;
10.dreptul la asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat - dreptul de a primi gratuit asistenţă medicală şi tratament corespunzător, prin sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, în conformitate cu prevederile titlului IV din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
11.însoţitor al persoanei cu dizabilităţi - persoană care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice pentru persoana care şi-a pierdut total sau parţial autonomia funcţională.