Art. 1. - Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează măsuri de protecţie socială pentru: - Ordonanță de urgență 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă

M.Of. 750

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
Art. 1
(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează măsuri de protecţie socială pentru:
a)salariate gravide şi mame, lăuze sau care alăptează, de cetăţenie română ori a unui stat membru al Uniunii Europene şi din Spaţiul Economic European, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator;
b)cetăţeni ai altor state şi apatrizi, care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, dacă fac parte din categoriile de salariate prevăzute la lit. a).
(2)Dispoziţiile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 4, se aplică în întregime întregului domeniu la care se face referire la alin. (1), fără a aduce atingere dispoziţiilor mai restrictive şi/sau speciale, incluse în prezenta ordonanţă de urgenţă, ce asigură o mai bună protecţie salariatelor cărora li se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.