Capitolul iv1 - Regim sancţionator - Ordonanță de urgență 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
M.Of. 874
În vigoare Versiune de la: 24 Mai 2021
CAPITOLUL IV1:Regim sancţionator
Art. 212
(11)În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin control permanent se înţelege activitatea de supraveghere desfăşurată în mod continuu de A.S.F., astfel cum este definită în legislaţia specifică celor trei sectoare de activitate.
(71)În cazul în care în actul de supraveghere se constată elemente care nu au fost avute în vedere anterior de către autoritate, în legătură cu o perioadă care a făcut deja obiectul unui control încheiat de A.S.F., Consiliul A.S.F. poate aproba desfăşurarea unui nou control, o singură dată, pentru aceeaşi perioadă, la aceeaşi entitate.
(1)Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a legislaţiei care reglementează activitatea entităţilor reglementate şi/sau supravegheate de A.S.F., precum şi a reglementărilor şi a actelor individuale emise în aplicarea acestora se constată de A.S.F, ca urmare a exercitării de către direcţiile de specialitate a unui control permanent, periodic sau inopinat.
(11)În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin control permanent se înţelege activitatea de supraveghere desfăşurată în mod continuu de A.S.F., astfel cum este definită în legislaţia specifică celor trei sectoare de activitate.(2)Efectuarea controlului periodic se hotărăşte de către Consiliul A.S.F.
(3)Efectuarea controlului inopinat se hotărăşte de către Preşedintele A.S.F., care poate declanşa controlul din oficiu, sau la solicitarea oricăruia dintre cei 3 vicepreşedinţi prevăzuţi la art. 8 alin. (1), cu informarea prealabilă a Preşedintelui.
(4)Consiliul A.S.F. poate aplica sancţiuni potrivit legislaţiei speciale în domeniu şi/sau poate dispune măsuri în scopul prevenirii sau remedierii oricăror situaţii de nerespectare a dispoziţiilor legale constatate cu prilejul efectuării controlului.
(5)Urmărirea aplicării sancţiunilor şi/sau a măsurilor prevăzute la alin. (4) se face de către direcţiile de specialitate din cadrul A.S.F.
(6)În urma desfăşurării controlului periodic sau inopinat se întocmeşte un proces-verbal.
(7)Entitatea controlată are dreptul de a formula obiecţiuni la procesul-verbal prevăzut la alin. (6) în termenele stabilite prin reglementări ale A.S.F.
(71)În cazul în care în actul de supraveghere se constată elemente care nu au fost avute în vedere anterior de către autoritate, în legătură cu o perioadă care a făcut deja obiectul unui control încheiat de A.S.F., Consiliul A.S.F. poate aproba desfăşurarea unui nou control, o singură dată, pentru aceeaşi perioadă, la aceeaşi entitate.(8)Procedura privind activitatea de control desfăşurată de A.S.F. se va stabili de către A.S.F. prin regulament.
Art. 212^a
(1)Entităţile prevăzute la art. 212 alin. (1) sunt obligate:
a)să transmită şi/sau să pună la dispoziţia A.S.F. actele, documentele şi informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilite de A.S.F., astfel încât să nu fie periclitate desfăşurarea şi finalizarea activităţii de supraveghere şi control şi să asigure accesul reprezentanţilor A.S.F. în sediile acestora;
b)să furnizeze documente complete şi informaţii reale, care să nu inducă în eroare A.S.F., astfel încât să nu fie periclitate desfăşurarea şi finalizarea activităţii de supraveghere şi control;
c)să respecte măsurile dispuse de A.S.F. prin actele de autorizare, supraveghere şi control.
(2)Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează de către A.S.F. potrivit legislaţiei speciale aplicabile entităţilor prevăzute la art. 212 alin. (1).
(3)Încălcarea repetată a obligaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) de către entităţile prevăzute la art. 212 alin. (1), după aplicarea de către A.S.F. a sancţiunilor contravenţionale prevăzute în legislaţia specială aplicabilă sau a celor prevăzute la art. 215 pentru aceste fapte, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(4)Dacă fapta prevăzută la alin. (3) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este amenda.
(5)Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul deciziilor de sancţionare a faptelor prevăzute la alin. (1) emise de A.S.F., desfiinţate de instanţele de judecată competente.Art. 213
Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F. se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 214
Contravenţiile prevăzute în legislaţia care reglementează activitatea A.S.F. se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
Art. 215
(1)Pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a reglementărilor şi hotărârilor Consiliului A.S.F., în cazurile care nu cad sub incidenţa legislaţiei care reglementează activitatea entităţilor prevăzute la art. 212 alin. (1), Consiliul A.S.F., în conformitate cu regulamentul intern aprobat, poate aplica următoarele sancţiuni:
a)avertisment scris;
b)amendă pentru persoanele fizice cuprinsă între 1.000 lei şi echivalentul în lei a 25% din venitul net anual al persoanei fizice realizat cu angajatorul sau amendă pentru persoanele juridice cuprinsă între 10.000 lei şi echivalentul în lei a 1% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;
c)suspendarea parţială sau totală, pe un termen de până la 90 de zile, a autorizaţiei acordate de A.S.F.;
d)retragerea autorizaţiei acordate de A.S.F.
(2)Deciziile adoptate de A.S.F. cu privire la persoanele fizice şi juridice conform prevederilor alin. (1) pot fi contestate în condiţiile prevăzute la art. 213.