Capitolul ii - Condiţii pentru ocuparea funcţiei publice specifice de manager public - Ordonanță de urgență 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public

M.Of. 484

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2014
CAPITOLUL II:Condiţii pentru ocuparea funcţiei publice specifice de manager public
Art. 3
(1)Pot ocupa o funcţie publică specifică de manager public, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, absolvenţii următoarelor programe:
a)programul de formare specializată în administraţia publică, cu durata de 2 ani, organizat pentru obţinerea statutului de manager public;
b)programul de formare specializată în administraţia publică, cu durata de un an, organizat pentru obţinerea statutului de manager public;
c)programul Bursa specială "Guvernul României", organizat pentru formarea managerilor din sectorul public, cu condiţia ca acesta să fie urmat de un program intensiv de formare specializată în administraţia publică, în România, ca o completare a cursurilor prevăzute la art. 32 din Hotărârea Guvernului nr. 1.516/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale "Guvernul României" pentru formarea managerilor din sectorul public, cu modificările şi completările ulterioare, care să permită evaluarea absolvenţilor acestei burse în aceleaşi condiţii şi respectând aceleaşi criterii utilizate în cazul absolvenţilor programelor prevăzute la lit. a) şi b). Decizia privind echivalarea şi modulele necesar a fi urmate se ia de către institutul Naţional de Administraţie, în calitate de organizator al programelor de formare specializată prevăzute la lit. a) şi b).
(2)Prin programele de formare prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi, respectiv, prin programul intensiv prevăzut la alin. (1) lit. c), organizate de către Institutul Naţional de Administraţie, denumite în continuare programe de formare, se înţelege: activităţi de formare în ţară şi, după caz, în străinătate, stagii practice în ţară şi, după caz, în străinătate, inclusiv perioada vacanţelor şi perioada de la absolvirea programelor respective până la numirea, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în funcţia publică specifică de manager public.
Art. 4
Promovarea programelor de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) se realizează de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Unitatea centrală pentru reforma administraţiei publice.
Art. 5
Numărul de locuri pentru programele de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) se stabileşte de către Unitatea centrală pentru reforma administraţiei publice, pe baza propunerii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, formulate în condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b) pct. 3.
Art. 6
(1)Recrutarea şi selecţia pentru programele de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) se realizează de către Institutul Naţional de Administraţie, prin concurs naţional, organizat în condiţiile legii şi potrivit normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)In vederea participării la programele de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), pot fi recrutate persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)pentru programul de formare prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a), să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de licenţă, respectiv absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai studiilor superioare de lungă durată;
b)pentru programul de formare prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b), să fie funcţionari publici sau personal contractual din sectorul public, cu experienţă de minimum un an în sectorul public;

c)să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea tinerilor nr. 350/2006, cu modificările ulterioare;
d)să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
e)să cunoască limba româna, scris şi vorbit;
f)să aibă capacitatea deplină de exerciţiu;
g)să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
h)să nu fi fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate;

i)să nu fi deţinut calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii, aşa cum sunt definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii;
j)să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k)să cunoască o limbă de circulaţie europeană;
l)să nu aibă restricţii de a călători în străinătate pentru acele ţări avute în vedere de către programul de formare la care participă.
(3)Selecţia participanţilor la programele de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) se face în urma parcurgerii următoarelor etape, ce se detaliază în normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă:
a)verificarea şi selecţia dosarelor de înscriere;
b)proba scrisă;
c)interviu;
d)testare specifică destinată evaluării abilităţilor candidaţilor raportată la specificul funcţiei publice de manager public.
Art. 7
Participanţii la programul intensiv prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. c) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c) - I).
Art. 8
(1)Participanţii declaraţi admişi la unul dintre programele de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) semnează, înainte de începerea programului respectiv, un angajament cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin care se obligă să lucreze 5 ani în administraţia publică. Termenul de 5 ani se calculează începând cu data primei numiri în funcţia publică specifică de manager public, efectuată în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Persoanele care au semnat angajamentul prevăzut la alin. (1) ale căror raporturi de serviciu încetează potrivit dispoziţiilor art. 97 lit. b), d) şi e), ale art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) sau ale art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), sunt obligate să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru formarea acestora, calculate proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului.
(3)Modelul angajamentului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)Participanţii la programul intensiv de formare prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. c) respectă obligaţiile prevăzute în contractul semnat pentru acordarea bursei speciale "Guvernul României".
(5)Urmărirea creanţelor în cazul nerespectării clauzelor contractule prevăzute la alin. (4) revin iniţiatorului programului Bursa specială "Guvernul României".
(6)Obligaţia prevăzută la alin. (1) se consideră îndeplinită şi în situaţiile în care managerii publici îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor autonome, al structurilor de specialitate ale Parlamentului României, respectiv în cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Consiliului Legislativ.

Art. 9
(1)Participanţii la programele de formare se denumesc după cum urmează:
a)cursanţi, participanţii la programul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a);
b)stagiari, participanţii la programul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b).
(2)Pe întreaga perioadă de formare şi până la data numirii în funcţia publică specifică de manager public, cursanţii şi stagiarii au drepturile şi obligaţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă. Perioada de formare până la numirea în funcţia publică specifică de manager public constituie vechime în muncă, în funcţia publică şi în specialitatea studiilor absolvite.

(3)Pe întreaga perioadă în care urmează programele de formare specializată prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), cursanţii şi stagiarii primesc o bursă stabilită prin hotărâre a Guvernului, asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, şi plătită de către Institutul Naţional de Administraţie.
(4)La absolvirea programelor de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), Institutul Naţional de Administraţie eliberează fiecărui absolvent:
a)un certificat care să ateste absolvirea programului de formare specializată organizat pentru obţinerea statutului de manager public;
b)o adeverinţă care să ateste perioada de desfăşurare a programului de formare specializată în administraţia publică.
(5)Compartimentele de resurse umane din cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, la care managerii publici sunt repartizaţi după absolvirea programelor de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), în baza adeverinţei prevăzute la alin. (4) lit. b), au obligaţia să înscrie în carnetele de muncă ale acestora, ca vechime în funcţia publică şi în specialitatea studiilor, perioada de formare.
(6)Participanţii la programele de formare sunt obligaţi să respecte regulamentul de ordine interioară şi regulamentele de studii ale Institutului Naţional de Administraţie.
Art. 10
Raporturile de serviciu şi contractele de muncă dintre participanţii la programele de formare şi autorităţile şi instituţiile publice unde aceştia şi-au desfăşurat activitatea ca funcţionari publici sau personal contractual, anterior selecţiei, încetează, în condiţiile legii, de la data înmatriculării participanţilor la programele de formare respective.

Art. 11
(1)Pe perioada stagiilor în administraţia publică din cadrul programelor de formare, participanţii sunt sprijiniţi şi coordonaţi de persoane care ocupă, în condiţiile legii, o funcţie publică de conducere, denumiţi în continuare mentori, desemnaţi în condiţiile prevăzute prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2)Activitatea de mentorat este considerată activitate în domeniul didactic şi se desfăşoară pe baza unui acord instituţional, încheiat în condiţiile legii, între Institutul Naţional de Administraţie şi autoritatea sau instituţia în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea mentorul. Pentru activitatea de mentorat desfăşurată, mentorii au dreptul la o indemnizaţie, al cărei cuantum este stabilit prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Pot fi mentori funcţionarii publici prevăzuţi la alin. (1) care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)nu au în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii;
b)nu sunt rude sau afini, până la gradul IV inclusiv, şi nici soţ sau soţie cu participantul la stagiu.
(4)Mentorul are următoarele atribuţii:
a)urmăreşte atingerea obiectivelor perioadei de stagiu, precum şi respectarea domeniilor şi tipurilor de activităţi specifice;
b)asigură condiţiile necesare bunei desfăşurări a activităţii participantului la programele de formare, pe durata stagiului;
c)întocmeşte un raport de evaluare la sfârşitul perioadei de stagiu.
(5)Domeniile şi tipurile de activităţi specifice pe care mentorul este obligat să le includă în programul stagiilor prevăzute la alin. (1) sunt stabilite de către Institutul Naţional de Administraţie, în colaborare cu autorităţile şi instituţiile publice în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea.
(6)Modelul de acord instituţional prevăzut la alin. (2) se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 12
Pe perioada prevăzută la art. 11 alin. (1), participanţii la programele de formare nu beneficiază de drepturi băneşti din partea autorităţilor şi instituţiilor publice la care îşi desfăşoară stagiul.
Art. 13
(1)Calitatea de participant la programele de formare încetează în următoarele situaţii:
a)absentarea nemotivată în mod repetat de la programele sau de la activităţile de formare;
b)cererea scrisă a participantului de a renunţa la programele de formare;
c)abateri disciplinare;
d)neabsolvirea programelor de formare din alte motive imputabile participantului;
e)eliminarea de la programul de formare, în cazul intervenirii unor situaţii de natura celor prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. a), e) - m) şi o) şi la art. 95 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 188/1999, republicată, dacă nu se poate relua programul respectiv de formare, la încetarea situaţiilor respective.
(2)Participanţii la programele de formare sunt obligaţi să ramburseze toate cheltuielile aferente, efectuate pe perioada programului de formare şi până la data excluderii din programul de formare, în următoarele situaţii:
a)cele prevăzute la alin. (1) lit. a) - d);
b)cele de natura celor prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. a), e), f) şi m) din Legea nr. 188/1999, republicată, dacă nu se poate relua programul respectiv de formare, la încetarea situaţiilor respective.
(3)Condiţiile de rambursare a cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin angajamentul prevăzut la art. 8.
Art. 14
(1)La absolvirea programelor de formare se iau în considerare rezultatele finale obţinute în urma calculării mediei ponderate dintre:
a)rezultatele evaluării de la absolvirea programelor de formare, rămase definitive în condiţiile regulamentelor de studii, cu o pondere de 70%; şi
b)rezultatele evaluării abilităţilor manageriale, realizate de către grupurile de experţi independenţi pentru evaluarea abilităţilor manageriale, cu o pondere de 30%.
(2)Grupurile de experţi independenţi pentru evaluarea abilităţilor manageriale, prevăzute la alin. (1) lit. b), se constituie şi funcţionează conform procedurilor dezvoltate cu sprijinul asistenţei tehnice cu finanţare externă pentru programele de formare anterioare, aprobate şi însuşite de către Institutul Naţional de Administraţie.
(3)Rezultatele finale obţinute în urma calculării mediei ponderate în condiţiile prevăzute la alin. (1) se comunică, individual, participanţilor la programele de formare care le pot contesta la Institutul Naţional de Administraţie, în termen de 3 zile de la data comunicării.
(4)Rezultatele contestaţiilor se stabilesc şi se comunică celor în cauză de către Institutul Naţional de Administraţie, în termen de 10 zile de la depunerea lor, şi se aduc la cunoştinţă publică, dată la care rămân definitive.
(5)Pe baza rezultatelor rămase definitive în condiţiile alin. (4), se întocmeşte clasamentul final, care se face public de către Institutul Naţional de Administraţie şi se transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(6)Participanţii la programele de formare sunt consideraţi absolvenţi ai acestora la data aducerii la cunoştinţă publică a clasamentului final.
Art. 15
(1)În vederea repartizării absolvenţilor programelor de formare prevăzute la art. 3 alin. (1), Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici întocmeşte, pe baza propunerilor înaintate de autorităţile şi instituţiile publice, planul de repartizare a managerilor publici, pe care îl supune aprobării Guvernului cu cel puţin 3 luni înainte de data absolvirii programelor.
(2)Participanţii la programele de formare comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici opţiunile individuale, în vederea repartizării acestora în funcţiile publice specifice de manageri publici, în limita posturilor aprobate în planul de repartizare prevăzut la alin. (1).
(3)Repartizarea absolvenţilor programelor de formare se face, în limita numărului de posturi prevăzute în planul de repartizare a managerilor publici, în funcţie de următoarele criterii, a căror aplicare se face în mod succesiv:
a)nevoile instituţionale şi profilurile propuse de autorităţile şi instituţiile publice;
a1)clasamentul final;

b)opţiunile absolvenţilor.
(4)Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice asigură posturile necesare repartizării managerilor publici.
(5)Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici transmite autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (4), în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţă publică a clasamentului final în condiţiile art. 14 alin. (5), propunerile de numire a absolvenţilor programelor de formare în funcţii publice specifice de manager public.
(6)În vederea emiterii actului administrativ de numire în funcţia publică specifică de manager public, fiecare absolvent al programelor de formare are obligaţia să se prezinte la autoritatea sau instituţia publică unde a fost repartizat, în termen de 5 zile de la data primirii comunicării transmise în termenul prevăzut la alin. (5) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
(7)Instrucţiunile pentru întocmirea Planului de repartizare a managerilor publici se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.