Art. xii. - Ordonanță de urgență 91/2023 privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului, precum şi la administrarea eficientă a proprietăţilor statului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 979

În vigoare
Versiune de la: 21 Iulie 2024
Art. XII
(1)Prin derogare de la prevederile art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, limita de 50 ha nu se aplică pentru terenurile agricole situate în extravilan, aflate în domeniul public şi privat al statului român şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, având clasele de calitate a IV-a şi a V-a, pe care se amplasează obiectivele de investiţii de interes naţional specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile.
(2)În cazul obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (1) scoaterea din circuitul agricol operează prin efectul actului normativ prin care se declară de interes naţional. Lista terenurilor situate în extravilan scoase din circuitul agricol pentru obiectivele prevăzute la alin. (1) se transmite la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Agenţia Domeniilor Statului în termen de 30 zile de la adoptarea actului normativ care aprobă obiectivele de interes naţional.