Art. 2. - Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente: - Ordonanță de urgență 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice

M.Of. 808

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2025
Art. 2
(1)Ocuparea posturilor prevăzute la art. 1 se face prin concurs.
(2)În termen de 7 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor prevăzute la art. 1 se publică anunţul pentru ocuparea acestora.
(3)În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de două zile lucrătoare de la data afişării anunţului pentru ocuparea postului vacant.
(4)Condiţiile specifice se stabilesc pe baza fişei postului, unitar, la propunerea Casei Naţionale de Pensii Publice.
(5)Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a)cerere de înscriere la concurs;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c)copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d)carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e)cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să îi facă incompatibili cu funcţia pentru care candidează;
f)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g)curriculum vitae.
(6)Concursul pentru ocuparea unui post prevăzut la art. 1 constă în 3 etape succesive, după cum urmează:
a)selecţia dosarelor de înscriere;
b)proba scrisă, care constă în rezolvarea unui test-grilă;
c)interviul.
(7)Procedura privind selecţia dosarelor de concurs, proba scrisă a concursului şi interviul este următoarea:
a)în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, prevăzut la alin. (2), comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare;
b)rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecţie a dosarelor;
c)proba scrisă se susţine în termen de 7 zile lucrătoare de la data afişării anunţului;
d)interviul se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
e)după afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept;
f)notarea probei scrise şi a interviului se face în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe;
g)comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse faţă de rezultatul probei scrise şi interviu se face în termen de o zi lucrătoare de la soluţionarea acestora.
(8)În termen de o zi lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice aprobă prin ordin procedura privind organizarea şi desfăşurarea concursului, cu respectarea prevederilor din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(9)Salarizarea personalului prevăzut la art. 1 se face conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, anexa nr. VIII "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie»" cap. II lit. A pct. III lit. b).