Art. i. - Finanţarea în valoare de 1.186.394.918 lei din soldul existent la data de 31 decembrie 2024, din sumele acumulate, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările şi completările ulterioare, se acordă Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în două tranşe, după cum urmează: - Ordonanță de urgență 9/2025 pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.261/2024 privind aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a proiectelor de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor

M.Of. 203

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2025
Art. I
(1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, proiectele de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale finanţate prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM) în cadrul axei prioritare 8 - Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi al gazelor naturale, obiectivul specific 8.2 - Creşterea gradului de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale cu alte state vecine, care nu sunt eligibile pentru etapizare în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027 (PDD), care au fost preluate la finanţare de către Administraţia Fondului pentru Mediu din Fondul pentru mediu, se finanţează de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în vederea finalizării proiectelor.
(2)Finanţarea în valoare de 1.186.394.918 lei din soldul existent la data de 31 decembrie 2024, din sumele acumulate, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în două tranşe, după cum urmează:
a)802.836.518 lei, până la finalul anului 2025;
b)383.558.400 lei în cursul anului 2026.
(3)Lista proiectelor şi valoarea finanţării acordate sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(4)Contractele de finanţare aferente proiectelor prevăzute la alin. (3) se modifică prin act adiţional prin care se stabilesc sursele de finanţare ale bugetului şi condiţiile aplicabile decontării şi plăţii cheltuielilor, precum şi condiţiile de recuperare a sumelor utilizate neconform, aferente activităţilor realizate în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026 în scopul finalizării fizice/implementării integrale şi funcţionale a proiectelor, dovedit prin raportul final al beneficiarului, însoţit de documente privind implementarea integrală din punct de vedere fizic şi funcţionalitatea proiectului.
(5)Proiectele pentru care raportul final al beneficiarului nu a fost aprobat de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene până la data de 31 decembrie 2025 devin proiecte nefuncţionale, în condiţiile secţiunii nr. 7 din Comunicarea Comisiei - Orientări referitoare la încheierea programelor operaţionale adoptate pentru a beneficia de asistenţă din partea Fondului european de dezvoltare regională, a Fondului social european, a Fondului de coeziune şi a Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi a programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul Instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA II) (2014-2020)- C/2024/6126) şi ale art. XLIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Distinct de raportul prevăzut la alin. (4), până la data de 31 mai a fiecărui an, după caz, beneficiarii proiectelor prevăzute la alin. (3) raportează Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene modul de utilizare a sumelor din veniturile obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, exprimată în tone de dioxid de carbon echivalent, redusă prin implementarea proiectelor în anul precedent raportării, precum şi orice alte informaţii suplimentare referitoare la utilizarea veniturilor.
(7)Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene comunică autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, până la data de 30 iunie a fiecărui an, modul de utilizare a sumelor din veniturile obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, exprimată în tone de dioxid de carbon echivalent, redusă prin implementarea proiectelor în anul precedent raportării, o scurtă descriere a proiectului finanţat, precum şi orice alte informaţii suplimentare referitoare la utilizarea veniturilor, necesare pentru finalizarea raportării către Comisia Europeană.
(8)Predarea-preluarea documentaţiilor necesare finanţării investiţiilor din cadrul proiectelor prevăzute la alin. (3) se realizează pe bază de protocol încheiat între Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.