Art. ix. - Ordonanță de urgență 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 854

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2024
Art. IX
După alineatul (13) al articolului 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc patru noi alineate, alineatele (14)-(17), cu următorul cuprins:
"(14) În cazul tragerilor din finanţările rambursabile contractate, a căror autorizare trebuie să se încadreze în limitele anuale, în condiţiile legii, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligaţia, ca până la data de 15 august a fiecărui an, reprezentând data înregistrării la registratura Ministerului Finanţelor Publice, să transmită Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale o notificare care să cuprindă următoarele:
a) sumele autorizate pentru anul în curs;
b) sumele autorizate care vor fi trase până la sfârşitul anului;
c) sumele autorizate ca trageri pentru anul în curs care sunt disponibilizate;
d) reprogramarea tragerilor pentru anii următori. Tragerile se reautorizează pentru anii următori pentru care există disponibil din plafoanele de trageri, în condiţiile legii. Sumele disponibilizate pentru anul în curs se utilizează pentru autorizarea de trageri aferente altor finanţări rambursabile contractate de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale.
(15) În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la alin. (14), Comisia de autorizare a împrumuturilor locale anulează sumele autorizate ca trageri pentru anul în curs şi netrase până la data de 31 august, conform ultimei raportări transmise de autorităţile administraţiei publice locale în baza art. 62 alin. (10). Tragerile se reautorizează pentru anii următori pentru care există disponibil din plafoanele de trageri, în condiţiile legii. Sumele disponibilizate pentru anul în curs se utilizează pentru autorizarea de trageri aferente altor finanţări rambursabile contractate de unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale.
(16) În cazul în care sumele notificate conform alin. (14) lit. b) nu se utilizează până la finele anului, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale plătesc o penalitate de 2% din suma notificată şi netrasă.
(17) Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligaţia calculării şi achitării, până la data de 31 martie a anului următor, a penalităţii prevăzute la alin. (16), care reprezintă venit la bugetul de stat."