Art. iv. - Ordonanță de urgență 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 854

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2024
Art. IV
(1)"Decizia de impunere privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal", emisă de organul fiscal central, produce efecte până la data depunerii declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
(2)În situaţia în care persoana fizică nu îşi exprimă opţiunea de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prin depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, "Decizia de impunere privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal" îşi păstrează valabilitatea până la termenul de depunere a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzut de lege pentru declararea venitului estimat a se realiza în anul fiscal 2019.
(3)Încetarea obligaţiei de plată privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită prin "Decizia de impunere privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal", se face prin declararea veniturilor în declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, sau prin notificarea organului fiscal de către contribuabilii care se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau de către cei care realizează venituri pentru care obligaţia declarării revine plătitorilor, după caz.
(4)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3) se anulează obligaţiile de plată privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilite prin "Decizia de impunere privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal", aferente perioadei începând cu luna depunerii declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, sau începând cu luna depunerii notificării, inclusiv.
(5)Pentru situaţia prevăzută la alin. (2) se anulează obligaţiile de plată privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilite prin "Decizia de impunere privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal", aferente perioadei începând cu luna împlinirii termenului de depunere a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, inclusiv.
(6)Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1)-(5) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă.