Secţiunea 1 - Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Ordonanță de urgență 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă - REPUBLICARE*)

M.Of. 724

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2022
SECŢIUNEA 1:Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România
Art. 46
(1)UNPIR este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă. Sediul UNPIR se află în municipiul Bucureşti.
(2)Utilitatea publică nu se extinde şi asupra formelor de organizare profesională.

Art. 47
(1)UNPIR controlează şi supraveghează activitatea practicienilor în insolvenţă.
(2)Autoritatea UNPIR se întinde pe întregul teritoriu al ţării. Se pot constitui filiale locale ale UNPIR, cu personalitate juridică, în municipiul Bucureşti şi în reşedinţele de judeţ, în condiţiile stabilite prin Statut.
Art. 48
(1)În exerciţiul atribuţiilor sale legale, UNPIR beneficiază de competenţă de autoreglementare, putând emite, în condiţiile legii, Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, regulamente, codul de etică al profesiei şi procedura disciplinară.
(2)Statutul de organizare şi funcţionare şi Codul de etică profesională şi disciplină al UNPIR se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea de către Congresul UNPIR.
Art. 49
Obiectivele UNPIR sunt:
a)stabilirea şi menţinerea cadrului reglementar necesar dezvoltării activităţii practicienilor în insolvenţă;
b)promovarea încrederii în procedurile de insolvenţă şi în activitatea practicienilor în insolvenţă;
c)asigurarea concurenţei loiale între practicienii în insolvenţă şi combaterea practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase pe piaţa procedurilor de insolvenţă;
d)asigurarea transparenţei şi informării asupra pieţei procedurilor de insolvenţă;
e)asigurarea aplicării standardelor de practică onestă pe piaţa procedurilor de insolvenţă.
Art. 50
Principalele atribuţii ale UNPIR sunt:
a)reglementează, controlează şi supraveghează activitatea practicienilor în insolvenţă;
b)colaborează cu instituţii publice, respectiv cu autorităţile publice centrale şi locale, cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca reprezentant al autorităţii judecătoreşti, cu Parlamentul, având dreptul la consultarea prealabilă din partea acestora în chestiuni cu incidenţă asupra activităţii practicienilor în insolvenţă, putând încheia în acest scop protocoale de colaborare;
c)adoptă regulamente şi instrucţiuni privind activitatea şi conduita etică a practicienilor în insolvenţă;
d)emite, la cerere sau din oficiu, interpretări oficiale ale reglementărilor emise de UNPIR;
e)organizează evidenţa practicienilor în insolvenţă şi a societăţilor profesionale prin înscrierea acestora în Tabloul UNPIR;
f)sprijină formarea şi perfecţionarea profesională a practicienilor în insolvenţă;
g)apără prestigiul şi independenţa profesională ale membrilor săi în raporturile cu autorităţile publice, organismele specializate, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
h)colaborează cu asociaţii profesionale din ţară şi din străinătate;
i)cooperează, prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne (IMI), cu autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010;
j)editează publicaţii de specialitate;
k)administrează fondul de lichidare constituit potrivit legii, în conformitate cu prevederile Statutului. Toate cheltuielile efectuate de UNPIR pentru administrarea fondului de lichidare, atât la nivel central, cât şi la nivelul filialelor, sunt suportate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
l)îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin lege sau prin Statut.
Art. 51
Sumele cuprinse în fondul de lichidare nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite.