Art. v. - Ordonanță de urgență 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere

M.Of. 610

În vigoare
Versiune de la: 29 Iunie 2024
Art. V
(1)Prevederile art. 103 alin. (1) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind soluţia de achitare dispusă în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi alin. (10), art. 1091 şi art. 113 alin. (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică faptelor săvârşite începând cu data intrării în vigoare a acestora.
(2)Prevederile art. 103 alin. (1) lit. d) privind perioadele de suspendare şi art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică inclusiv faptelor săvârşite anterior intrării în vigoare a acestora.
(3)Pentru dispeceratele de monitorizare prevăzute la 1092 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, posturile necesare efectuării prelucrării manuale sunt asigurate prin suplimentarea numărului de posturi repartizat Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca prevederea acestora în statele de organizare să se realizeze etapizat, în limita fondurilor bugetare alocate şi a indicatorilor în finanţare aprobaţi pentru Poliţia Română, prin modalităţile prevăzute la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la propunerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu respectarea dispoziţiilor art. XVII alin. (7) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Suplimentarea numărului de posturi prevăzute la alin. (3) se realizează prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.