Capitolul ii - Modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative - Ordonanță de urgență 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 965

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2024
CAPITOLUL II:Modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative
Art. 16
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 23 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 198/2012, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"- Art. 2
Agenţia are ca scop:
a) administrarea şi gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistenţă socială şi a altor programe privind servicii sociale susţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
b) realizarea de activităţi de evaluare şi monitorizare a serviciilor sociale, precum şi controlul măsurilor de protecţie socială privind prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor, realizate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de alte persoane fizice şi juridice;
c) realizarea activităţilor de control şi investigare socială privind modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau de dependenţă."
2.La articolul 5, literele c) şi e) vor avea următorul cuprins:
"c) prevenirea erorii, fraudei, abuzului şi neglijenţei în sistemul de protecţie socială. În modul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, de furnizare a serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau grad de dependenţă, modalităţile de sesizare ale instituţiilor/organelor competente conform legii, fiind stabilite prin ordin de ministru în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
..................
e) evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării criteriilor şi standardelor minime care au stat la baza acreditării furnizorilor şi licenţierii serviciilor sociale."
3.La articolul 6 alineatul (1), litera k) va avea următorul cuprins:
"k) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţă socială."
4.La articolul 6 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
"a) asigură evaluarea, monitorizarea şi controlul calităţii în domeniul serviciilor sociale în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare."
5.La articolul 6 alineatul (3), literele c1), e1) şi f) vor avea următorul cuprins:
"c1) dispune autorităţilor administraţiei publice care au stabilit drepturile sociale reactualizarea anchetei sociale, reanalizarea dosarelor beneficiarilor, după caz, iar în situaţia în care există suspiciuni de eroare, fraudă, abuz şi neglijenţă în sistemul de protecţie socială, sesizează organele de urmărire penală competente;
..................
e1) efectuează activităţi de investigare socială cu privire la furnizarea serviciilor sociale, acordarea beneficiilor de asistenţă socială, modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependenţă, pentru a identifica eventualele situaţii de eroare, fraudă, abuz şi neglijenţă în sistemul de protecţie socială şi transmite organelor competente probele şi informaţiile rezultate în urma controalelor efectuate, în scopul declanşării anchetei penale, dacă este cazul;
f) desfăşoară activităţi de investigare socială derivate din rezultatele controlului şi formulează propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a procedurii de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, a serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate şi grad de dependenţă, după caz."
6.La articolul 8, alineatele (5) şi (6) vor avea următorul cuprins:
"(5) Inspectorii sociali îşi desfăşoară activitatea de inspecţie/investigare socială în baza legitimaţiei, insignei şi a ordinului de deplasare semnat de inspectorul general/directorul executiv, având acces la toate documentele şi informaţiile care conţin date relevante în legătură cu realizarea activităţilor de inspecţie/investigare socială.
(6) În baza legitimaţiei, insignei şi a ordinului de deplasare semnat de inspectorul general al Agenţiei, inspectorii sociali îşi pot desfăşura activitatea de inspecţie pe întreg teritoriul ţării, indiferent de agenţia în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent."
7.Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"- Art. 12
(1) În exercitarea atribuţiilor de conducere, directorul general are în subordine un director general adjunct cu atribuţii în domeniul administrării, gestionării şi plăţii beneficiilor de asistenţă socială şi al susţinerii programelor de servicii sociale şi un inspector general, funcţie specifică de conducere, echivalentă funcţiei publice generale de conducere, de director general adjunct, cu atribuţii în domeniul inspecţiei sociale.
(2) Directorul general adjunct şi inspectorul general sunt numiţi prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în condiţiile legii.
(3) Atribuţiile şi responsabilităţile directorului general adjunct şi ale inspectorului general se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei."
8.La articolul 16 alineatul (2), literele h) şi j) se abrogă.
9.La articolul 16 alineatul (3), litera e) va avea următorul cuprins:
"e) controlează şi monitorizează modul în care sunt stabilite şi acordate beneficiile de asistenţă socială, serviciile sociale, modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependenţă, după caz;"
Art. 17
[textul din Art. 17 din capitolul II a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. 96, litera A. din capitolul VII din Legea 196/2016]
Art. 18
Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 22 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 35 va avea următorul cuprins:
"- Art. 35
(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1), art. 16, art. 21, art. 23 alin. (3) şi (4), art. 25 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (2).
(2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei următoarele fapte:
a) neîntocmirea de către personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale a documentaţiilor specifice, inclusiv a proiectelor de dispoziţie, precum şi nedepunerea acestora, spre a fi semnate de primar, înainte de împlinirea termenului prevăzut la art. 15 alin. (2);
b) neîndeplinirea de către inspectoratul şcolar judeţean a obligaţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1).
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei neîndeplinirea de către titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei a obligaţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1).
(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac după cum urmează:
a) de către inspectorii sociali, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2);
b) de către primari sau de către persoanele împuternicite de aceştia, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (3).
(5) Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) În situaţia prevăzută la alin. (5), organul de control al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (4) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(7) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(3), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(8) Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1)-(3) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Procesele-verbale întocmite de către personalul împuternicit în condiţiile alin. (4) lit. a) vor fi depuse în fotocopie la primarul comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, după caz."
2.Articolul 36 se abrogă.
Art. 19
[textul din Art. 19 din capitolul II a fost abrogat la 01-nov-2021 de Art. 39, alin. (3) din capitolul IV din Legea 226/2021]
Art. 20
- Articolul 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 26
(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei nerespectarea de către primar a prevederilor art. 14 alin. (2) şi art. 19 alin. (2).
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 25.
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei nerespectarea de către beneficiari a prevederilor art. 19 alin. (1).
(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(3) se fac de către inspectorii sociali.
(5) Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) În situaţia prevăzută la alin. (5), organul de control al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (4) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(7) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(3), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(8) Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1)-(3) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) În situaţia contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), procesele-verbale întocmite de către personalul prevăzut la alin. (4) şi (5) vor fi depuse în fotocopie la entitatea controlată."
Art. 21
După articolul 10 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins:
"- Art. 101
(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei următoarele fapte:
a) nerespectarea de către serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti a prevederilor art. 5 alin. (1);
b) nerespectarea de către inspectoratul şcolar judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, a prevederilor art. 5 alin. (2) şi (3);
c) nerespectarea de către unităţile de învăţământ din subordinea altor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate a prevederilor art. 5 alin. (4).
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei nerespectarea de către persoanele cărora li se face plata alocaţiei de stat pentru copii a prevederilor art. 7 alin. (1).
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către inspectorii sociali.
(4) Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) În situaţia prevăzută la alin. (4), organul de control al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (3) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(6) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1) şi (2), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(7) Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Procesele-verbale întocmite de către personalul împuternicit în condiţiile alin. (3) şi (4) vor fi depuse în fotocopie la entitatea controlată prevăzută la alin. (1)."
Art. 22
După articolul 100 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi articole, art. 1001 şi 1002, cu următorul cuprins:
"- Art. 1001
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei următoarele fapte:
a) nerespectarea de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti a prevederilor art. 23 alin. (3), art. 42 alin. (6), art. 88. art. 903 alin. (2) şi (7);
b) nerespectarea de către comisiile de evaluare a prevederilor art. 89 alin. (1) şi (4);
c) nerespectarea de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav a prevederilor art. 37 alin. (3), art. 39 alin. (1) şi (2), art. 40 alin. (1), art. 44;
d) nerespectarea de către serviciile publice de asistenţă socială a prevederilor art. 40 alin. (2);
e) nerespectarea de către consiliile judeţene, după caz, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a prevederilor art. 85 alin. (5).
- Art. 1002
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 1001 se fac de către inspectorii sociali.
(2) Constatarea contravenţiilor se poate efectua şi de către celelalte organe de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în cadrul controalelor de fond sau tematice proprii dispuse de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, conform atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), organul de control al Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia de a transmite de îndată procesul-verbal de constatare organului de control competent potrivit alin. (1) în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
(4) Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.
(5) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 1001, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(6) Procesele-verbale întocmite de către personalul prevăzut la alin. (1) vor fi depuse în fotocopie la entitatea controlată prevăzută de art. 1001."
Art. 23
Alineatul (1) al articolului 32 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 9 noiembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 32
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 31 se realizează de către inspectorii sociali."
Art. 24
Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 114 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
"a) prin serviciile publice de asistenţă socială, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (2) lit. f), h) şi i) pentru beneficiile de asistenţă socială asigurate din bugetul propriu, stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean, şi, după caz, a celor prevăzute în legile speciale şi pentru atribuţiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-o) şi lit. s) în ceea ce priveşte acordarea şi administrarea serviciilor sociale;"
2.La articolul 116 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
"a) prin serviciul public de asistenţă socială, pentru atribuţiile prevăzute la alin. (2) lit. h)-j) pentru beneficiile de asistenţă socială asigurate din bugetul propriu, stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean, şi, după caz, a celor prevăzute în legile speciale;"