Nou Art. i. - La articolul 37 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: - Ordonanță de urgență 70/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale
M.Of. 1138
În vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2025
Art. I
Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 37 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) persoane fizice autorizate sau persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, care au prevăzută în actul de înfiinţare/statut acordarea de servicii sociale, aşa cum sunt clasificate în Nomenclatorul serviciilor sociale prevăzut la art. 34."
2.La articolul 37, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) şi (5), cu următorul cuprins:
"(4) Persoanele fizice nu pot avea calitatea de furnizor de servicii sociale.
(5) Persoanele fizice care încheie contracte în condiţiile prevăzute de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările ulterioare, în scopul găzduirii sau, după caz, îngrijirii şi întreţinerii persoanei vârstnice, precum şi îngrijitorii informali nu au calitatea de furnizor de servicii sociale şi sunt supuse controlului în condiţiile art. 35 din legea menţionată. "
3.La articolul 134, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2027, prin derogare de la prevederile art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, sumele alocate de la bugetul de stat ca finanţare pentru serviciile sociale se asigură prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, şi se fundamentează pe solicitările autorităţilor administraţiei publice locale.
.............................................................................................
(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2027, fundamentarea sumelor solicitate de la bugetul de stat de către autorităţile administraţiei publice locale, ca finanţare pentru serviciile sociale, se realizează în baza costurilor standard în vigoare, cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2)-(4). "