Art. 171. - Art. 17 1 - Ordonanță de urgență 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
M.Of. 413
În vigoare Versiune de la: 23 Iulie 2022
Art. 171
(1)Pentru sumele acordate ca prefinanţare şi nejustificate potrivit art. 17 alin. (3), autorităţile de management notifică beneficiarii cu privire la obligaţia restituirii acestora.
(2)În cazul în care beneficiarii nu restituie autorităţilor de management/Autorităţii de certificare şi plată sumele prevăzute la alin. (1), în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acestea emit decizii de recuperare a prefinanţării, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda naţională. Decizia constituie titlu de creanţă şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În titlul de creanţă se indică şi contul în care beneficiarul trebuie să efectueze plata.
(3)Titlul de creanţă prevăzut la alin. (2) se transmite debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
(4)Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă contestat şi nu este supusă taxelor de timbru.
(5)Introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă.
(6)Debitorii au obligaţia efectuării plăţii sumelor stabilite prin Decizia de recuperare a prefinanţării, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
(7)Titlul de creanţă constituie titlu executoriu la împlinirea termenului prevăzut la alin. (6).
(8)Debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a sumelor prevăzute la alin. (1), din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (6) până la data stingerii acesteia.
(9)În cazul nerecuperării sumelor stabilite conform prevederilor alin. (1), la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării Deciziei de recuperare a prefinanţării, autorităţile de management comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care vor efectua procedura de executare silită, precum şi procedura de compensare potrivit titlului VIII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(10)Recuperarea sumelor stabilite conform prevederilor alin. (1) prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează în conturile indicate de organele fiscale competente. Sumele recuperate prin executare silită, precum şi sumele stinse prin compensare se virează de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanţă.
(11)În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (8), autorităţile de management care au emis Decizia de recuperare a prefinanţării au obligaţia de a calcula cuantumul acesteia şi de a emite Decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanţă şi se comunică debitorului. Dispoziţiile alin. (9) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(12)Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data comunicării Deciziei de recuperare a prefinanţării.
(13)Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor prevăzute în titlul de creanţă se virează conform prevederilor alin. (10) şi se utilizează pentru continuarea finanţării programului operaţional.
(14)Acolo unde prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.