Art. 4. - Ordonanță de urgență 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului ''Acţiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 1071

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2026
Art. 4
(1)Şeful Cancelariei Prim-Ministrului stabileşte, prin ordin, cerinţele de cooperare aferente fiecărui proiect, în acord cu prevederile Instrumentului SAFE, luând în considerare cerinţele operaţionale sau similare, prevăzute la art. 3 lit. a).
(2)În aplicarea prevederilor art. 19 din Instrumentul SAFE, autorităţile contractante au dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cu obligaţia introducerii în documentaţia de atribuire a cerinţelor de cooperare prevăzute la alin. (1).
(3)Autoritatea contractantă estimează valoarea contractului de achiziţie publică prin luarea în considerare inclusiv a cerinţelor de cooperare prevăzute la alin. (1).
(4)În cazul în care procedura de atribuire se iniţiază şi se derulează de către o autoritate contractantă din alt stat membru, autorităţile contractante transmit acesteia orice informaţii şi cerinţe necesare, inclusiv cerinţele de cooperare prevăzute la alin. (1).
(5)În aplicarea Regulamentului (UE) 2025/1.106, pentru proiectele de infrastructură de transport rutier de interes naţional finanţate sau finanţabile prin instrumentul financiar european SAFE, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de licitaţie deschisă prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu reducerea termenelor în conformitate cu art. 74 alin. (3) şi art. 161 alin. (1) din aceeaşi lege, situaţia de urgenţă considerându-se a fi demonstrată.