Capitolul ii - Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat pentru activităţi specifice din domeniul industriei agroalimentare - Ordonanță de urgență 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2023
CAPITOLUL II:Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat pentru activităţi specifice din domeniul industriei agroalimentare
Art. 4
(1)Microgranturile au valoarea de 5.000 de euro pentru categoriile de beneficiari prevăzuţi la art. 5 şi se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională şi dispoziţiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere economică şi locuri de muncă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, şi ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.
(2)Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 50.000.000 euro, din care 29.845.080 euro, respectiv 25.000.000 euro FEDR-REACT EU şi 4.845.080 euro cofinanţare de la bugetul de stat se alocă din bugetul POC 2014-2020 prin Axa prioritară 4 - Acţiunea 4.1.2 - Capital de lucru şi 20.154.920 euro de la bugetul de stat prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Sumele alocate sub formă de cofinanţare din bugetul de stat în valoare de 20.154.920 euro prin mecanismul de supracontractare prevăzut de art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se pot deconta din fonduri externe nerambursabile până la încheierea perioadei de programare 2014-2020 prin relocări de sume rezultate din disponibilizări de fonduri externe nerambursabile, ca urmare a economiilor, fazării proiectelor în cadrul POC 2014-2020, precum şi prin alte modalităţi permise de regulamentele Comisiei Europene.
Art. 5
(1)Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
a)microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
b)persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexă;
(2)Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eşantion, de către MADR, în parteneriat cu APIA, după depunerea cererii de finanţare şi încheierea contractelor de finanţare.
(3)Fondurile alocate prin microgrant se recuperează dacă se constată că beneficiarul nu s-a încadrat în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia fondurilor alocate către PFA/ÎI/ÎF.
Art. 6
Microgranturile prevăzute la art. 4 alin. (1) se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:
a)au desfăşurat activitate curentă/operaţională pe perioada a cel puţin 3 luni calendaristice înainte de data de 31 decembrie 2019;
b)au obţinut o cifră de afaceri/venituri de cel puţin echivalentul în lei a 5.000 euro la data de 31 decembrie 2019, cu excepţia beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuţi la art. 5 alin. (1) lit. a), care au fost înfiinţaţi în anul 2019, cu o cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculează prin înmulţirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro, şi a beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuţi la art. 5 alin. (1) lit. b);
c)îşi menţin activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la acordarea măsurii de sprijin sub formă de microgrant.
Art. 7
(1)Beneficiarii pot utiliza microgranturile, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanţate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susţinerea următoarelor cheltuieli angajate după data de 1 februarie 2020:
a)cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari;
b)datorii curente şi restante faţă de furnizorii curenţi, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi, potrivit contractelor încheiate;
c)cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat şi/sau cheltuieli privind arenda sau redevenţa pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;
d)cheltuieli privind achiziţia de servicii necesare activităţii curente/operaţionale, cu excepţia serviciilor de consultanţă;
e)cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activităţii curente/operaţionale;
f)cheltuieli privind achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare reluării activităţii curente/operaţionale;
g)cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.
(2)Cheltuielile efectuate din microgranturi potrivit alin. (1) trebuie să fie în legătură cu activităţile/subactivităţile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanţare.
(3)Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face de către MADR în parteneriat cu APIA pe un eşantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
(4)Beneficiarii de microgranturi vor depune o declaraţie pe propria răspundere prin care îşi vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.
Art. 8
Cererile de finanţare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanţare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite în Ghidul solicitantului aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi în limita fondurilor alocate conform art. 4 alin. (2).
Art. 9
(1)Pentru microgranturi, mecanismul financiar prin care se asigură finanţarea proiectelor şi rambursarea cheltuielilor se derulează prin parcurgerea următoarelor etape:
a)cuprinderea în bugetul de stat prin bugetul MADR reflectat corespunzător în bugetul propriu al ordonatorului secundar APIA şi prin bugetul propriu STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceştia a valorii totale a proiectelor corespunzătoare activităţii/activităţilor proprii. În acest sens vor depune Fişa de fundamentare pentru proiectul propus la finanţare/finanţat din fonduri externe nerambursabile, denumite în continuare FEN, post aderare F1, conform art. 2 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament şi creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanţare şi implementării proiectelor;
b)MADR, în parteneriat cu APIA şi STS, depune cererea de finanţare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului aprobat prin ordin al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, în termen de 5 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;
c)MIPE şi MADR, în parteneriat cu APIA şi STS, încheie contractul de finanţare în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanţare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, precum şi a etapei de evaluare tehnică şi financiară;
d)MADR, în parteneriat cu APIA, evaluează cererile de finanţare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului prevăzut la art. 8 şi contractului de finanţare încheiat;
e)MADR, în parteneriat cu APIA, va încheia până la data de 30 iunie 2022 contractele de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectaţi;
f)MADR solicită Ministerului Finanţelor (MF) deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale a sumelor autorizate la plată, pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare prevăzute cu această destinaţie, şi transferul sumelor în bugetul MADR. MADR, în parteneriat cu APIA, efectuează plăţile în conturile bancare indicate de beneficiarii ajutorului de stat de tip microgrant în termen de maximum 15 zile calendaristice de la alimentarea contului şi aprobarea plăţii;
g)beneficiarul ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate, împreună cu documentele justificative care au stat la baza efectuării cheltuielilor, în platforma IMM Recover, în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informaţii lipsă ori necompletarea acestuia cu informaţii/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MADR/APIA să iniţieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior Deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană.
h)MADR, în parteneriat cu APIA, efectuează plăţile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat şi încarcă în aplicaţia electronică extrasele de cont;
i)înainte de depunerea cererilor de rambursare, MADR, în parteneriat cu APIA, verifică încadrarea beneficiarilor în categoria IMM;
j)MADR, în parteneriat cu APIA şi STS, va depune la MIPE cereri de rambursare efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare. MIPE verifică şi aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plăţile aferente FEDR către MADR, în parteneriat cu APIA şi STS, conform art. 21 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi solicită rambursarea sumelor la Comisia Europeană prin declaraţii de cheltuieli lunare;
k)MADR, în parteneriat cu APIA, verifică îndeplinirea condiţiei privind menţinerea activităţii timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date;
l)verificarea utilizării fondurilor potrivit destinaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se face de către MADR, în parteneriat cu APIA, pe bază de eşantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani de la acordarea grantului.
(2)Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu condiţia depunerii raportului de progres în termenul prevăzut în cadrul mecanismului financiar de acordare a microgranturilor.