Capitolul ii - Reglementarea obligaţiilor de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici şi care fac obiectul unor decizii de recuperare a unor ajutoare de stat ilegale, precum şi a obligaţiilor de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici care nu fac obiectul unor decizii de recuperare - Ordonanță de urgență 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici
M.Of. 556
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
CAPITOLUL II:Reglementarea obligaţiilor de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici şi care fac obiectul unor decizii de recuperare a unor ajutoare de stat ilegale, precum şi a obligaţiilor de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici care nu fac obiectul unor decizii de recuperare
Art. 8
(1)Pentru sumele aferente acordului de împrumut contractat de Ministerul Finanţelor Publice (denumit în continuare MFP) de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici, ce fac obiectul unor decizii de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, MFP, în calitate de împrumutat, demarează procedura de rambursare anticipată a împrumutului, după aprobarea sumelor în bugetul de stat cu această destinaţie.
(2)Rambursarea împrumutului de către operatorii economici subîmprumutaţi se efectuează în termen de cinci zile lucrătoare de la data obţinerii acordului finanţatorului, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie, şi cuprinde atât valoarea capitalului, cât şi costurile aferente rambursării anticipate.
(3)Prin derogare de la prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sursa de plată pentru rambursarea anticipată a acestor împrumuturi este Fondul de risc şi în completare suma alocată de la bugetul de stat prin bugetul MFP - Acţiuni generale cu această destinaţie.
(4)După comunicarea deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (.ANAF) aplică procedurile de executare silită împotriva debitorului subîmprumutat în baza deciziei de recuperare a ajutorului de stat ilegal.
Înscrisurile transmise la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza acordului de împrumut subsidiar, inclusiv procedura de recuperare a sumelor cuprinse în acestea, se anulează concomitent cu stingerea din evidenţa contabilă a MFP a datoriilor la fondul de risc, respectiv bugetul de stat, reprezentând debite rezultate din rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora, calculate şi datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cu stingerea obligaţiilor de plată ale subîmprumutatului către MFP.
Datoriile la fondul de risc rezultate în urma efectuării plăţii de către MFP către finanţator a ratelor de capital şi dobânzilor după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă şi până la data rambursării anticipate a împrumuturilor, precum şi cele rezultate ca urmare a rambursării anticipate, înregistrate în evidenţa contabilă a MFP şi pentru care nu se mai emit înscrisuri, se sting concomitent cu obligaţiile de plată ale subîmprumutatului către MFP.
(5)Datoriile la fondul de risc rezultate în urma efectuării plăţii de către MFP către finanţator a ratelor de capital şi dobânzilor până la data rambursării anticipate a împrumuturilor, precum şi cele rezultate ca urmare a rambursării anticipate, înregistrate în evidenţa contabilă a MFP şi pentru care nu se mai emit înscrisuri, se sting concomitent cu obligaţiile de plată ale subîmprumutatului către MFP.
Art. 9
(1)Sumele recuperate de ANAF în baza deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal se fac venit la bugetul de stat.
(2)În cazul stingerii unor obligaţii fiscale şi bugetare prin operaţiunile prevăzute la cap. I, recuperarea ajutorului de stat declarat ilegal se realizează cu prioritate, înainte de orice altă creanţă fiscală sau bugetară.Art. 10
(1)Prin derogare de la articolele din actele normative de ratificare a acordurilor de împrumut prin care este reglementată sursa de plată a serviciului datoriei guvernamentale externe şi de la prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care subîmprumutatul/beneficiarul final al finanţării a contractat de la instituţii financiare internaţionale şi alte subîmprumuturi care nu fac obiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, acestea se rambursează anticipat doar la solicitarea expresă a finanţatorului, având ca sursă de plată fondul de risc şi în completare suma alocată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale cu această destinaţie.
(2)După rambursarea anticipată către finanţator a sumelor împrumutate în conformitate cu alin. (1), Ministerul Finanţelor Publice emite un înscris care constituie titlu de creanţă prin care se individualizează obligaţiile de recuperat, cu scadenţele prevăzute în acordul de subîmprumut, care se transmite organului fiscal spre urmărire şi recuperare, concomitent cu stingerea din evidenţa contabilă a Ministerului Finanţelor Publice a datoriilor la fondul de risc, respectiv bugetul de stat.
(3)MFP aduce la cunoştinţă subîmprumutatului emiterea titlului de creanţă, iar plata obligaţiilor acestuia se efectuează către organul fiscal, la termenele prevăzute în titlul de creanţă. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.
(4)Pentru neplata la scadenţă a sumelor stabilite în titlul de creanţă, debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, calculate şi recuperate de organul fiscal.
(5)Debitele acumulate în perioada dintre trecerea în proprietatea publică a statului a unor active funcţionale energetice aflate în proprietatea subîmprumutatului/ beneficiarului final şi rambursarea anticipată a subîmprumutului se recuperează de MFP în baza cadrului legal existent.
Art. 11
(1)Pentru împrumuturile contractate de la MFP din venituri din privatizare care fac obiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, obligaţia de rambursare a acestor sume încetează la data comunicării deciziei de recuperare. Această sumă constituie cheltuială definitivă, iar sumele recuperate de către ANAF se fac venituri la bugetul de stat.
(2)Înscrisurile transmise spre recuperare la ANAF se anulează de la data comunicării deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal. De la aceeaşi dată, obligaţia de reîntregire a veniturilor din privatizare se stinge, iar costurile aferente împrumutului cuvenite bugetului Trezoreriei Statului se anulează.
Art. 12
În situaţia în care subîmprumutatul are şi împrumuturi contractate de la instituţii financiare internaţionale cu garanţia statului rambursate integral, care nu fac obiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, înscrisurile aferente finanţării rambursabile garantate de stat transmise la ANAF, inclusiv procedura de recuperare a sumelor cuprinse în acestea, se anulează concomitent cu stingerea datoriilor la fondul de risc din evidenţa contabilă a MFP, reprezentând debite rezultate din rate de capital, dobânzi şi alte costuri, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora, calculate şi datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, dată de la care încetează orice obligaţie de plată a subîmprumutatului către MFP.
Art. 13
Măsurile prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă se realizează cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat.
Art. 14
Măsurile prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi operatorilor economici aflaţi în procedură de insolvenţă, cu aplicarea legislaţiei specifice.