Art. 61. - Art. 6 1 - Ordonanță de urgență 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici

M.Of. 556

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
Art. 61
Prin excepţie de la prevederile art. 6, bunurile mobile şi imobile aferente activelor funcţionale energetice care concură şi la asigurarea furnizării energiei termice în sistem centralizat transferate în domeniul public al statului în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă pot trece din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, la solicitarea expresă justificată a acestora în vederea satisfacerii unor obiective de interes local.