Art. 3. - Ordonanță de urgență 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici

M.Of. 556

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
Art. 3
(1)În vederea stingerii creanţelor fiscale şi bugetare, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal prevăzut la art. 2 alin. (7), operatorul economic depune cererea de stingere a obligaţiilor fiscale şi bugetare la organul fiscal central.
(2)Cererea va fi însoţită de lista bunurilor aferente activelor funcţionale energetice şi activelor miniere ce asigură cărbunele necesar funcţionării acestora, raportul de evaluare a acestora, prevăzute la art. 2 alin. (6), precum şi procesul-verbal prevăzut la art. 2 alin. (7).

(3)Organul fiscal central stinge creanţele fiscale şi bugetare cu valoarea bunurilor trecute în proprietatea publică a statului în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, în baza procesului-verbal prevăzut la art. 2 alin. (7), şi notifică operatorul economic şi ministerul de resort în acest sens.

(4)Data stingerii creanţelor este data semnării procesului - verbal prevăzut la art. 2 alin. (7).
(5)În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
(6)La data semnării procesului-verbal prevăzut la art. 2 alin. (7) încetează de drept măsurile de indisponibilizare a bunurilor ce fac obiectul acestuia, instituite de organul fiscal central.