Art. 2. - Art. 2 - Ordonanță de urgență 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici

M.Of. 556

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2023
Art. 2
(1)Prin derogare de la prevederile art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care deţin activele prevăzute la art. 1, creanţele fiscale şi bugetare administrate de instituţii ale administraţiei publice centrale se sting prin trecerea unor active funcţionale din proprietatea acestora în proprietatea publică a statului şi în administrarea ministerului de resort.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dacă uzul sau interesul public nu se justifică la data trecerii activelor funcţionale în proprietatea publică a statului, conform analizei realizate de ministerul de resort şi instituţia creditoare cu consultarea organelor administraţiei publice centrale competente, activele prevăzute la alin. (1) trec în proprietatea privată a statului şi se valorifică de ministerul de resort prin metodele prevăzute la art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 123/2015, cu modificările ulterioare.
(3)Analiza realizată de ministerul de resort şi instituţia creditoare are în vedere: uzul public sau privat al activului funcţional, asigurarea exploatării acestuia în regim de continuitate şi permanenţă, obiective de ordin economic, financiar, social şi de mediu urmărite de ministerul de resort privind exploatarea eficace a activului, interesul general sau particular care corespunde scopului utilizării activului funcţional, condiţiile speciale legate de protejarea secretului de stat, regimul special al unor bunuri din componenţa activului funcţional.
(4)Cererea operatorilor economici aprobată prin hotărârea organelor de conducere cuprinde o analiză tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia şi este însoţită de avizele favorabile ale: ministerului de resort care preia activul funcţional, operatorului de transport şi sistem - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A., pentru activele funcţionale energetice cu privire la caracterul necesar al acestora pentru siguranţa Sistemului electroenergetic naţional şi al unităţii administrativ-teritoriale, dacă activele respective asigură furnizarea energiei termice în sistem centralizat.
(5)Dacă o unitate administrativ-teritorială solicită preluarea activelor proprietate publică a statului dobândite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, trecerea activelor din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se face cu acordul ministerului de resort, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Stingerea totală sau parţială a creanţelor fiscale şi bugetare se va face ulterior efectuării de către ministerul de resort a testului creditorului privat prudent, la valoarea determinată prin diferenţa dintre valoarea bunurilor ce intră în componenţa activelor funcţionale şi valoarea obligaţiilor de mediu, stabilite prin raport de evaluare întocmit la cererea acestuia de către un evaluator autorizat în condiţiile legii.
(7)Ministerul de resort, instituţiile publice creditoare şi operatorii economici încheie un proces-verbal de predare-preluare prin care trec în proprietatea publică sau privată a statului activele funcţionale prevăzute la art. 1, care cuprinde şi valoarea acestora, determinată potrivit alin. (6).
(71)În perioada cuprinsă între data semnării procesului-verbal de predare-preluare prevăzut la alin. (7) şi autorizarea de către Comisia Europeană a măsurilor de sprijin prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asigurarea cheltuielilor de operare a bunurilor ce fac obiectul dării în plată, pot fi acordate împrumuturi din sumele obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României în temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/91/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră care se alocă Ministerului Energiei în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(72)Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei, se stabilesc cuantumul şi condiţiile de acordare a împrumuturilor prevăzute la alin. (1).

(8)În cazul în care valoarea obligaţiilor fiscale, bugetare şi a obligaţiilor de mediu determinate potrivit alin. (6) este mai mare decât valoarea activului funcţional, statul, prin instituţia publică creditoare, recuperează diferenţa de valoare de la titularul obligaţiei de mediu.
(9)Dacă titularul obligaţiei de mediu este în procedură de insolvenţă sau faliment, diferenţa de valoare rezultată potrivit alin. (6) este considerată creanţă curentă, prin derogare de la prevederile art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi se recuperează în condiţiile legii.
(91)În cazul operatorului economic care este în procedură de insolvenţă sau faliment, transferul activelor prevăzute la art. 1 se realizează în condiţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, datoriile şi obligaţiile născute până la data transferului rămânând în sarcina operatorului economic.

(10)Lista bunurilor aferente activelor funcţionale se aprobă prin ordin al ministrului de resort.
(11)Procesul-verbal prevăzut la alin. (7) constituie titlu de proprietate a statului.
(12)Bunurile aferente activelor funcţionale energetice sau activelor funcţionale industriale, care sunt grevate de alte sarcini sau garanţii în afara celor administrate de instituţia administraţiei publice centrale creditoare, nu pot constitui obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă decât cu acordul scris al creditorului.
(13)Nu pot face obiectul operaţiunilor prevăzute la art. 1 activele funcţionale energetice şi activele funcţionale industriale pentru care operatorii economici nu deţin licenţe sau autorizaţii de funcţionare aflate în perioada de valabilitate la data transferului, cele care nu sunt autorizate sau nu sunt în curs de autorizare din punctul de vedere al protecţiei mediului la momentul transferului.