Art. 40. - Art. 40 - Ordonanță de urgență 59/2000 privind Statutul personalului silvic
M.Of. 238
În vigoare Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Art. 40
(1)Pentru personalul silvic angajat cu contract individual de muncă, principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.
(2)Personalul angajat cu contract individual de muncă se află în conflict de interese în situaţia în care, în exercitarea funcţiei, acesta are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea, cu obiectivitate, a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, fişei postului sau contractului de mandat, după caz.
(3)Personalul silvic angajat cu contract individual de muncă este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
b)participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu persoane care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c)interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei.
(4)Calitatea de personal silvic angajat în structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sunt stabilite relaţii contractuale. Incompatibilitatea are loc şi atunci când membrii de familie ai personalului silvic se află în una dintre situaţiile de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăţi comerciale.
În sensul prezentei legi, prin familie se înţelege: soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(5)În cazul existenţei unui conflict de interese, aşa cum este definit la alin. (3) şi (4), salariatul în cauză, care are calitatea de personal silvic angajat cu contract individual de muncă, este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să îl informeze, de îndată, pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.
(6)În cazurile prevăzute la alin. (5), conducătorul entităţii, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct salariatul în cauză, va desemna un alt salariat, care are competenţa necesară.
(7)Încălcarea dispoziţiilor alin. (5) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (39)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (39)
- Sentinta nr. RJ 4e3e3g4g2/2023 din 25-apr-2023, Judecatoria Turda, falsul informatic (art.325 NCP) (Penal)
- Sentinta nr. RJ 4e6499732/2023 din 14-mar-2023, Judecatoria Campeni, sesizarea cu acordul de recunoastere a vinovatiei (art.483 NCPP) (Penal)
- Decizie nr. 354/2022 din 03-mar-2022, Curtea de Apel Galati, abuzul in serviciu (art.297 NCP) (Penal)