Partea viii - Servicii publice - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ

M.Of. 555

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
PARTEA VIII:Servicii publice
TITLUL I:Principiile şi clasificarea serviciilor publice
Art. 580: Principiile specifice aplicabile serviciilor publice
(1)Înfiinţarea, organizarea şi prestarea serviciilor publice se realizează potrivit principiilor transparenţei, egalităţii de tratament, continuităţii, adaptabilităţii, accesibilităţii, responsabilităţii şi al furnizării serviciilor publice la standarde de calitate.
(2)Principiul transparenţei reprezintă respectarea de către autorităţile administraţiei publice a obligaţiei de a informa cu privire la modul de stabilire a activităţilor componente şi a obiectivelor, la modul de reglementare, organizare, funcţionare, finanţare, prestare şi evaluare a serviciilor publice, precum şi la măsurile de protecţie a utilizatorilor şi la mecanismele de soluţionare a reclamaţiilor şi litigiilor.
(3)Principiul egalităţii de tratament în prestarea serviciilor publice reprezintă eliminarea oricărei discriminări a beneficiarilor serviciilor publice bazate, după caz, pe criterii de origine etnică sau rasială, religie, vârstă, gen, orientare sexuală, dizabilitate, precum şi asigurarea aplicării unor reguli, cerinţe şi criterii identice pentru toate autorităţile şi organismele prestatoare de servicii publice, inclusiv în procesul de delegare a serviciului public.
(4)În prestarea serviciilor publice, autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, precum şi organismele prestatoare de servicii publice au obligaţia de a asigura continuitatea, în condiţiile prevăzute la art. 12.
(5)Principiul adaptabilităţii serviciului public reprezintă faptul că, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, administraţia publică are obligaţia de a răspunde nevoilor societăţii.
(6)Principiul accesibilităţii presupune asigurarea accesului la serviciile publice pentru toţi beneficiarii, în special la acele servicii care răspund unor nevoi de bază ale acestora; accesibilitatea impune luarea în considerare, încă din faza de fundamentare a înfiinţării serviciului public, a aspectelor referitoare la cost, disponibilitate, adaptare, proximitate.
(7)Principiul responsabilităţii asigurării serviciului public reprezintă existenţa unei autorităţi a administraţiei publice competente cu asigurarea serviciului public, independent de modalitatea de gestiune şi de furnizare/prestare a acestuia către beneficiar.
(8)Principiul furnizării serviciilor publice la un nivel ridicat de calitate reprezintă stabilirea şi monitorizarea indicatorilor de calitate pentru fiecare serviciu public, pe toată durata de furnizare a acestora. Autorităţile administraţiei publice şi organismele prestatoare de servicii publice sunt obligate să respecte standardele de calitate şi/sau de cost stabilite pentru serviciile publice.
Art. 581: Categorii de servicii publice
(1)În funcţie de conţinutul activităţii, serviciile publice pot fi servicii de interes economic general şi servicii noneconomice de interes general.
(2)Din punctul de vedere al competenţei teritoriale pentru a răspunde nevoilor de interes public, serviciile publice pot fi servicii publice de interes naţional şi servicii publice de interes local. Serviciile publice de interes naţional sunt serviciile publice care răspund nevoilor cu caracter general ale întregii populaţii şi care, datorită naturii şi importanţei, sunt în competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale; serviciile publice de interes local sunt serviciile publice care răspund în principal nevoilor colectivităţilor locale şi care sunt realizate în mod optim prin acţiunea autorităţilor administraţiei publice locale.
(3)În funcţie de modalităţile de realizare a prestării, serviciile publice sunt servicii publice prestate/furnizate în mod unitar fie de către o autoritate a administraţiei publice, fie de către un organism prestator de servicii publice şi servicii publice prestate/furnizate în comun de către una sau mai multe autorităţi ale administraţiei publice sau de unul sau mai multe organisme prestatoare de servicii publice.
Art. 582: Obligaţiile de serviciu public
(1)Obligaţiile de serviciu public reprezintă cerinţe şi îndatoriri specifice impuse organismelor prestatoare în fiecare sector al serviciilor publice de către legiuitor sau de către autorităţile administraţiei publice competente cu reglementarea, autorizarea sau gestiunea serviciului public respectiv.
(2)Obligaţiile de serviciu public presupun, în principal, asigurarea serviciului universal, continuitatea şi suportabilitatea serviciului, precum şi măsuri de protecţie a beneficiarului.
Art. 583: Respectarea legislaţiei Uniunii Europene privind serviciile
Stabilirea activităţilor componente, a misiunii, a procedurii de atribuire, a compensaţiei, după caz, precum şi prestarea serviciilor publice se realizează în conformitate cu standardele şi cerinţele stabilite de legislaţia incidenţă în domeniu a Uniunii Europene aplicabilă în statele membre.
Art. 584: Serviciile de interes economic general
(1)Serviciile de interes economic general reprezintă activităţile economice care sunt desfăşurate în vederea satisfacerii unei/unor nevoi de interes public, pe care piaţa nu le-ar asigura sau le-ar asigura în alte condiţii, în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa, accesibilitatea, tratamentul egal sau accesul universal, fără intervenţie publică, pentru care autorităţile administraţiei publice stabilesc obligaţii specifice de serviciu public.
(2)Serviciile de interes economic general sunt furnizate direct de către o autoritate a administraţiei publice sau, după caz, de către organisme prestatoare de servicii publice sub monitorizarea şi controlul autorităţii administraţiei publice competente.
(3)Serviciile publice de interes economic general se disting de serviciile non-economice de interes general prin caracterul economic al activităţii desfăşurate.
(4)În sensul prezentului cod, caracterul economic al unui serviciu public este determinat de natura activităţilor aferente serviciului şi de modalitatea în care activităţile sunt prestate, organizate şi finanţate.
Art. 585: Serviciile non-economice de interes general
Serviciile non-economice de interes general reprezintă activităţile care nu au caracter economic şi sunt desfăşurate în vederea satisfacerii unei/unor nevoi de interes public direct de către o autoritate a administraţiei publice sau de către organismele prestatoare de servicii publice sub monitorizarea şi controlul acesteia sau mandatate de aceasta.
TITLUL II:Reglementarea şi înfiinţarea serviciilor publice
Art. 586: Stabilirea caracterului de serviciu public
Caracterul de serviciu public al unei activităţi sau al unui ansamblu de activităţi se recunoaşte prin acte normative.
Art. 587: Actul de reglementare a unui serviciu public
Actul normativ prin care se reglementează un serviciu public trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
a)activitatea sau activităţile care constituie serviciul public respectiv;
b)obiectivele serviciului public;
c)tipul de serviciu public;
d)obligaţiile de serviciu public, dacă este cazul;
e)structura responsabilă pentru prestarea serviciului public;
f)modalităţile de gestiune;
g)sursele de finanţare;
h)modalităţi de monitorizare, evaluare şi control a modului de furnizare a serviciului public;
i)sancţiuni;
j)standarde de calitate şi de cost, în cazul în care acestea sunt stabilite potrivit legii;
k)alte elemente stabilite prin lege.
Art. 588: Competenţa de reglementare în domeniul serviciilor publice
Autorităţile de reglementare în domeniul serviciilor publice se stabilesc prin lege.
Art. 589: Competenţa de înfiinţare/organizare a structurii responsabile cu furnizarea/prestarea serviciilor publice
(1)Autorităţile administraţiei publice centrale, prin acte normative, au competenţa de înfiinţare/organizare a structurilor responsabile pentru prestarea serviciilor publice de interes naţional.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale, prin acte administrative, au competenţa de înfiinţare/organizare a structurilor responsabile pentru prestarea serviciilor care răspund în principal nevoilor specifice colectivităţii locale.
TITLUL III:Gestiunea serviciilor publice
Art. 590: Modalităţile de gestiune ale unui serviciu public
Modalităţile de gestiune ale unui serviciu public sunt:
a)gestiunea directă;
b)gestiunea delegată.
Art. 591: Gestiunea directă
(1)Gestiunea directă este modalitatea de gestiune prin care o autoritate a administraţiei publice îşi asumă/exercită nemijlocit competenţa care îi revine cu privire la prestarea unui serviciu public potrivit legii sau actului de reglementare a serviciului public.
(2)Gestiunea directă se poate realiza de către o autoritate a administraţiei publice, de către structurile cu sau fără personalitate juridică ale acesteia, de către societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital social integral al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice sau alte persoane juridice de drept privat, după caz, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 592: Gestiunea delegată
(1)Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune prin care prestarea serviciului public se realizează în baza unui act de delegare şi/sau a unei autorizări din partea autorităţii administraţiei publice competente, cu respectarea prevederilor din legislaţia privind achiziţiile publice, achiziţiile sectoriale şi concesionarea de servicii, de către organismele prestatoare de servicii publice, altele decât cele prevăzute la art. 591 alin. (2).
(2)Gestiunea delegată poate implica dreptul organismului prestator de servicii publice de a utiliza infrastructura aferentă serviciului delegat, printr-una dintre modalităţile prevăzute de legislaţia aplicabilă fiecărui tip de serviciu.
Art. 593: Actul de delegare pentru serviciile de interes economic general
(1)Actul de delegare către un operator economic a prestării serviciului de interes economic general este act administrativ şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente, cu excepţia cazului în care prin legi speciale se prevede altfel:
a)conţinutul obligaţiilor de serviciu public;
b)organismul prestator al serviciului/serviciilor publice şi, dacă este cazul, teritoriul pe care prestează;
c)durata pentru care este încredinţată prestarea serviciului;
d)natura oricăror drepturi speciale acordate organismului prestator de servicii publice de către legiuitor sau de către autoritatea administraţiei publice competente;
e)o descriere a mecanismului de compensare şi a parametrilor de calcul, control şi revizuire a compensaţiei acordate pentru prestarea serviciului public;
f)modalităţile de evitare a supracompensării şi de recuperare a unei eventuale supracompensaţii;
g)drepturi exclusive acordate, în condiţiile legii, organismului prestator de servicii publice de către legiuitor sau de către autoritatea administraţiei publice competente;
h)cazuri şi situaţii de încetare a actului de delegare;
i)drepturile şi obligaţiile părţilor implicate;
j)indicatorii de performanţă şi eficienţă ai serviciului.
(2)Parametrii pe baza cărora se calculează compensaţia trebuie stabiliţi înainte de identificarea organismului prestator în mod obiectiv, respectându-se principiile transparenţei şi a liberei concurenţe.
(3)Compensaţia nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru acoperirea integrală sau parţială a costurilor suportate pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate şi un profit rezonabil.
Art. 594: Competenţa de monitorizare şi control a modului de prestare a serviciilor publice
Autorităţile administraţiei publice au obligaţia de a monitoriza, evalua şi controla modul de prestare a serviciilor publice din sfera lor de competenţă, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, în limitele competenţelor stabilite de legislaţia aplicabilă fiecărui tip de serviciu public.
TITLUL IV:Desfiinţarea serviciilor publice
Art. 595: Situaţii de desfiinţare a serviciilor publice
În situaţia în care un serviciu public nu mai răspunde unei nevoi de interes public se decide încetarea prestării serviciului public printr-un act de acelaşi nivel cu cel prin care a fost înfiinţat, la iniţiativa autorităţii administraţiei publice competente şi în urma consultării publice.
Art. 596: Competenţa de desfiinţare sau dizolvare a structurii responsabile cu furnizarea/prestarea serviciilor publice
Desfiinţarea sau dizolvarea, după caz, a structurii/structurilor responsabile pentru prestarea serviciului public se realizează la iniţiativa autorităţii administraţiei publice centrale competente, în cazul serviciilor publice de interes naţional, şi la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale, în cazul serviciilor publice de interes local.