Art. 548. - Art. 548: Numirea şi eliberarea personalului din cadrul cabinetului şi cancelariei - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ
M.Of. 555
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 548: Numirea şi eliberarea personalului din cadrul cabinetului şi cancelariei
(1)Personalul din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este numit sau eliberat din funcţie doar pe baza propunerii persoanelor prevăzute la art. 544 alin. (1).
(2)Eliberarea din funcţie a persoanelor prevăzute la alin. (1) intervine la propunerea demnitarului, alesului local sau prefectului care a dispus numirea în următoarele situaţii:
d)la solicitarea demnitarului sau ca urmare a unor modificări legislative.
a)în situaţiile în care mandatul persoanei care a propus numirea încetează, indiferent de cauza încetării;
b)ca urmare a condamnării definitive pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 542 alin. (1) lit. f);
c)în situaţiile în care intervine încetarea de drept a raporturilor juridice contractuale, în condiţiile legislaţiei muncii sau ale prezentului cod.
d)la solicitarea demnitarului sau ca urmare a unor modificări legislative.(3)Personalul prevăzut la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului persoanelor prevăzute la art. 544 alin. (1).
(4)Atribuţiile personalului prevăzut la alin. (1) se stabilesc, în condiţiile legii, de către persoanele în subordinea cărora funcţionează cabinetul, respectiv cancelaria.
(5)Pentru personalul prevăzut la alin. (1) perioada în care a desfăşurat activitate în această calitate se consideră vechime în specialitate.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (27)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (27)
- Decizie nr. RJ 9862e9969/2024 din 07-mai-2024, Curtea de Apel Timisoara, contestatie decizie de concediere (Litigii de munca)
- Sentinta nr. RJ 62e743284/2024 din 28-feb-2024, Tribunalul Hunedoara, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 39g57927g/2023 din 01-mar-2023, Tribunalul Dolj, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)