Art. 509. - Art. 509: Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari publici - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ

M.Of. 555

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 509: Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari publici
(1)Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, vacante sau temporar vacante, se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public, prin act administrativ al persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică, cu respectarea condiţiilor de comunicare, prevăzute de prezentul cod.
(2)Pentru a putea fi promovat temporar potrivit alin. (1) şi (3), funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile de studii necesare exercitării funcţiei publice, condiţiile de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice, să facă dovada că deţine competenţele specifice, în condiţiile prevăzute la alin. (21) şi (31), şi să nu aibă o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentului cod.

(21)Promovarea funcţionarului public în condiţiile prevăzute la alin. (2) se poate realiza pe perioada prevăzută la art. 510 alin. (1) sau, după caz, alin. (11), sub condiţia ca funcţionarul public să facă dovada îndeplinirii competenţelor specifice necesare exercitării funcţiei publice de conducere vacante sau temporar vacante, în termen de maximum 90 de zile de la data dispunerii măsurii. În acest sens, autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a verifica îndeplinirea competenţelor specifice pentru ocuparea funcţiei publice de conducere în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8.

(3)În mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special, inclusiv de personalul prevăzut la art. 382 lit. c), h) şi i), care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2), cu notificare prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.

(31)Promovarea funcţionarului public în condiţiile prevăzute la alin. (3) pe o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici se poate realiza pe perioada prevăzută la art. 510 alin. (1) sau, după caz, alin. (11), sub condiţia ca funcţionarul public să facă dovada îndeplinirii competenţelor specifice necesare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici vacante sau temporar vacante, în termen de maximum 90 de zile de la data dispunerii măsurii. În acest sens, verificarea îndeplinirii competenţelor specifice necesare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici vacante sau temporar vacante se realizează de către autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (8) lit. b) din anexa nr. 8.
(32)Obligaţia autorităţii sau instituţiei publice prevăzută la alin. (21) şi (31) se păstrează pe toată perioada prevăzută la art. 510 alin. (1) sau, după caz, la alin. (11), indiferent dacă măsura exercitării temporare a funcţiei publice de conducere sau a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici, vacante sau temporar vacante, se dispune pe perioade mai scurte de 90 de zile.
(33)La împlinirea termenului de 90 de zile, autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă are obligaţia de a informa persoana care are competenţa de numire în funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcţionarul public promovat temporar a competenţelor specifice necesare exercitării funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici.

(4)Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcţionarul public are dreptul la acest salariu.
(5)Perioada în care funcţionarul public de execuţie a exercitat cu caracter temporar în condiţiile prezentului cod o funcţie publică de conducere sau o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici constituie vechime în gradul profesional al funcţiei publice de execuţie pe care funcţionarul public o deţine.