Art. 503. - Art. 503: Mobilitatea în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ
M.Of. 555
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 503: Mobilitatea în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici
(31)În aplicarea prevederilor alin. (3), funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile pentru ocuparea funcţiei publice de conducere în care urmează să fie numit, conform fişei postului. Autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică de conducere vacantă sau temporar vacantă are obligaţia verificării îndeplinirii competenţelor specifice aferente funcţiei publice de conducere vacante sau temporar vacante, conform art. 21 din anexa nr. 8.
(5)Mobilitatea nu poate fi realizată:
(7)Înaltul funcţionar public poate refuza mobilitatea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
(1)Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici.
(2)Mobilitatea înalţilor funcţionari publici cuprinde ansamblul activităţilor şi deciziilor generatoare de modificări ale raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici, în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici, realizate în interes public, pentru desfăşurarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi pentru dezvoltarea profesională a înalţilor funcţionari publici.
(3)În situaţia în care în cadrul categoriei înalţilor funcţionari publici nu există funcţie vacantă în vederea aplicării mobilităţii, mobilitatea poate fi dispusă, motivat, pe o funcţie publică de conducere, numai cu acordul scris al funcţionarului public.
(31)În aplicarea prevederilor alin. (3), funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile pentru ocuparea funcţiei publice de conducere în care urmează să fie numit, conform fişei postului. Autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică de conducere vacantă sau temporar vacantă are obligaţia verificării îndeplinirii competenţelor specifice aferente funcţiei publice de conducere vacante sau temporar vacante, conform art. 21 din anexa nr. 8.(4)Mobilitatea înalţilor funcţionari publici se realizează cu respectarea principiilor privind legalitatea, imparţialitatea, obiectivitatea şi transparenţa.
(5)Mobilitatea nu poate fi realizată:a)în acelaşi timp pentru toţi înalţii funcţionari publici dintr-o autoritate sau instituţie publică;
b)decât cel mult o dată pe an, pentru acelaşi funcţionar public.
*) Prin derogare de la prevederile art. 503 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare: a)în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului cu atribuţii în domeniul coordonării instituţiei prefectului, încetează modalităţile de modificare a raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici numiţi până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în funcţiile publice de prefect şi subprefect, dispuse în condiţiile art. 505 alin. (5) şi art. 509 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare; b)în termenul prevăzut la alin. (1) (n. r. - 5 martie 2021), înalţilor funcţionari publici numiţi definitiv până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în funcţiile publice de prefect şi subprefect li se aplică măsura prevăzută la art. 503 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. b), mobilitatea se poate realiza mai mult de o dată într-un an de activitate la cererea înaltului funcţionar public.
(7)Înaltul funcţionar public poate refuza mobilitatea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:a)graviditate;
b)îşi creşte singur copilul minor;
c)starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mobilitatea;
d)motive familiale temeinice.
*) Prin derogare de la prevederile art. 503 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare: a)în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului cu atribuţii în domeniul coordonării instituţiei prefectului, încetează modalităţile de modificare a raporturilor de serviciu ale înalţilor funcţionari publici numiţi până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în funcţiile publice de prefect şi subprefect, dispuse în condiţiile art. 505 alin. (5) şi art. 509 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare; b)în termenul prevăzut la alin. (1) (n. r. - 5 martie 2021), înalţilor funcţionari publici numiţi definitiv până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în funcţiile publice de prefect şi subprefect li se aplică măsura prevăzută la art. 503 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)Refuzul neîntemeiat de a da curs mobilităţii atrage eliberarea din funcţia publică, în condiţiile legii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12)
- Decizie nr. RJ 629g8d74d/2022 din 08-feb-2022, Curtea de Apel Craiova, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 2953/2021 din 19-nov-2021, Tribunalul Cluj, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 2096/2021 din 18-oct-2021, Curtea de Apel Bucuresti, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)