Art. 474. - Art. 47 4 : Interdicţii privind cadourile - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ
M.Of. 555
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 474: Interdicţii privind cadourile
(1)Persoanelor prevăzute la art. 472 alin. (1), pe perioada mandatului sau exercitării funcţiei, după caz, le este interzisă solicitarea sau acceptarea de cadouri din partea unei persoane fizice, a unei persoane juridice sau a unei organizaţii care:
a)se află în raporturi juridice contractuale cu instituţia sau autoritatea administraţiei publice centrale din care fac parte;
b)are în curs de soluţionare una sau mai multe cereri de emitere de avize, autorizaţii, permise, licenţe, acreditări, precum şi altele asemenea;
c)are un interes pentru promovarea unui proiect de act administrativ cu caracter individual ce intră în competenţa de reglementare a instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale din care fac parte;
d)participă, în calitate de ofertant, subcontractant sau potenţial beneficiar la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică, a unui contract de concesiune sau a unui contract de închiriere, respectiv a unei finanţări organizate sau acordate de instituţia sau autoritatea administraţiei publice centrale din care fac parte.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în condiţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, persoanele prevăzute la art. 472 alin. (1) pot accepta şi păstra:
a)cadouri cu o valoare individuală de până la 100 euro, fără a depăşi valoarea de 300 de euro anual, în cazul în care acestea sunt primite de la aceeaşi persoană;
b)reduceri sau beneficii oferite publicului;
c)împrumuturi de la bănci sau de la alte instituţii financiare acordate în condiţiile generale de creditare adresate publicului;
d)acoperirea costurilor şi facilitării participării la manifestări, conferinţe, evenimente, în exercitarea funcţiei de reprezentare a instituţiei sau autorităţii administraţiei publice centrale;
e)bunuri sau servicii primite în cadrul unor activităţi oficiale, în condiţiile prevăzute la art. 476.