Art. 3741. - Art. 374 1 - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ
M.Of. 555
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 3741
În aplicarea prevederilor art. 374 alin. (3)-(11), la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice se aprobă proceduri pentru desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă, respectiv pentru desfăşurarea muncii la domiciliu, care cuprind cel puţin următoarele aspecte:
a)formatul cererii pentru desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă, respectiv al cererii de muncă la domiciliu;
b)mijloacele necesare îndeplinirii atribuţiilor potrivit fişei de post, în regim de telemuncă, respectiv de muncă la domiciliu, pe care trebuie să le deţină funcţionarii publici, inclusiv, dar fără a se limita la: telefon, calculator desktop sau laptop, acces la internet, semnătură electronică, acces securizat la distanţă la sistemele IT, la sistemul de e-mail şi la resursele documentare ale instituţiei utilizate la nivelul compartimentului unde funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea ori la alte resurse şi informaţii necesare pentru îndeplinirea activităţii, după caz;
c)mecanismele doveditoare, de raportare şi de monitorizare a activităţii în regim de telemuncă, respectiv de muncă la domiciliu.