Art. 316. - Art. 316: Reguli privind oferta - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ
M.Of. 555
În vigoare Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 316: Reguli privind oferta
(1)Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.
(2)Ofertele se redactează în limba română.
(3)Ofertele se depun la sediul concedentului sau la locul precizat în anunţul de licitaţie, în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează de concedent, în ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora.
(4)Pe plicul exterior se va indica obiectul concesiunii pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conţină:
a)o fişă cu informaţii privind ofertantul şi o declaraţie de participare, semnată de ofertant, fără îngroşări, ştersături sau modificări;
b)acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform solicitărilor concedentului;
c)acte doveditoare privind intrarea în posesia caietului de sarcini.
(5)Pe plicul interior, care conţine oferta propriu-zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz.
(6)Oferta va fi depusă într-un număr de exemplare stabilit de către concedent şi prevăzut în anunţul de licitaţie. Fiecare exemplar al ofertei trebuie să fie semnat de către ofertant.
(7)Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă.
(8)Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de concedent.
(9)Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data-limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii.
(10)Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate.
(11)Oferta depusă la o altă adresă a concedentului decât cea stabilită sau după expirarea datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă.
(12)Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, concedentul urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (6)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (6)
- Decizie nr. RJ 9882g634e/2022 din 01-iul-2022, Tribunalul Gorj, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ g892688e6/2022 din 13-apr-2022, Tribunalul Constanta, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ eedeg2g44/2022 din 22-feb-2022, Tribunalul Timis, obligatia de a face (Contencios administrativ si fiscal)