Art. 2301. - Art. 230 1 : Restricţii la încheierea mandatului - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ

M.Of. 555

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2025
Art. 2301: Restricţii la încheierea mandatului
(1)În cursul perioadei de reflecţie prevăzute la art. 71 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor care au deţinut funcţii de demnitate publică la nivel local şi au exercitat funcţia de ordonator principal de credite, în ultimele 12 luni înaintea încheierii mandatului, le este interzis:
a)să desfăşoare activităţi profesionale, cu titlu remunerat sau neremunerat, în cadrul unor persoane juridice de drept privat care au beneficiat, în ultimele 12 luni anterioare încheierii mandatului, de contracte, finanţări, subvenţii acordate de autoritatea publică locală din care au făcut parte;
b)să reprezinte, în orice formă, interesele unor persoane fizice sau juridice în faţa autorităţii publice locale din cadrul căreia au făcut parte, în scopul obţinerii de autorizaţii, licenţe, contracte;
c)să folosească informaţii care nu sunt destinate publicităţii, dobândite în exercitarea funcţiei pentru obţinerea de foloase materiale pentru sine ori pentru alte persoane.
(2)Prin sintagma reprezentare, în orice formă, se înţelege acţiunea în numele sau în favoarea unei persoane fizice sau juridice, indiferent de modalitatea prin care se realizează acest lucru, respectiv reprezentare juridică, economică sau administrativă.
(3)Constatarea şi aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea restricţiilor prevăzute la alin. (1) se fac în condiţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.