Capitolul ii - Trecerea bunurilor în domeniul public - Ordonanță de urgență 57/2019 privind Codul administrativ

M.Of. 555

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
CAPITOLUL II:Trecerea bunurilor în domeniul public
Art. 292: Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale
(1)Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2)În instrumentul de prezentare şi motivare al hotărârii prevăzute la alin. (1) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional.
(3)Cererea prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(4)În instrumentul de prezentare şi motivare al hotărârii prevăzute la alin. (3) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a uzului sau interesului public judeţean sau local, după caz.
(5)Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face doar în situaţia în care bunul se află situat pe raza teritorială a unităţii administrativ-teritoriale care solicită trecerea, cu excepţia cazului în care prin lege nu se specifică altfel.
(6)Bunul este declarat bun de interes public judeţean sau local prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(7)În situaţia trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, condiţionat de realizarea unor investiţii într-un anumit termen, hotărârea prevăzută la alin. (3) conţine în mod obligatoriu dispoziţii privind întoarcerea bunului în domeniul public al statului în situaţia în care obiectivul nu a fost realizat. Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii:
a)să transmită autorităţilor prevăzute la art. 287 lit. a) procesul-verbal sau orice alt document care atestă recepţia investiţiei, cel târziu la data expirării termenului prevăzut în actul prin care bunul este trecut în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale;
b)să solicite, după caz, prelungirea, pentru o perioadă de maximum 5 ani, a termenului de realizare a investiţiei, în vederea finalizării şi recepţiei lucrărilor; termenul poate fi prelungit la cererea motivată a autorităţilor administraţiei publice locale;

c)să notifice autorităţilor prevăzute la art. 287 lit. a) nerealizarea investiţiei, în situaţia în care se află în imposibilitatea de a realiza investiţia.
(8)În situaţia prevăzută la alin. (7) lit. b), autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a) iniţiază proiectul de completare a actului prin care bunul a trecut în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu noul termen de realizare a investiţiei.
(9)În situaţia prevăzută la alin. (7) lit. c) se întocmeşte un proces-verbal de constatare a neîndeplinirii investiţiei, semnat de ambele părţi. Procesul-verbal se întocmeşte în termen de maximum 30 de zile de la data notificării realizate potrivit alin. (7) lit. c) şi se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(10)Hotărârea menţionată la alin. (9) conţine prevederi referitoare la:
a)regimul juridic al obiectivului investiţional nerealizat sau realizat parţial, precum şi eventualele despăgubiri, potrivit dreptului comun în materie, pentru situaţia prevăzută la alin. (7) lit. c);
b)după caz, cererea privind retransmiterea bunului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, în vederea realizării sau finalizării obiectivului investiţional, în situaţia expirării termenului prevăzut în actul prin care bunul a fost trecut din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.

(11)Pe baza documentului prevăzut la alin. (9), autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a) iniţiază demersurile pentru transmiterea bunului în proprietatea statului, potrivit prevederilor art. 293 alin. (1) şi (3)-(5).
(12)În situaţia prevăzută la alin. (10) lit. b), autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a) iniţiază demersurile pentru transmiterea bunului din proprietatea statului în proprietatea autorităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor alin. (1)-(5).

Art. 2921: Procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului, neînscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale
(1)Prin derogare de la dispoziţiile legale în vigoare, trecerea unui bun din domeniul public al statului, care este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi care nu este înscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se poate realiza până la finalizarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, fără înscrierea în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
(2)Trecerea bunului prevăzut la alin. (1) se poate face, sub sancţiunea nulităţii absolute, numai dacă acesta nu face obiectul unor litigii sau al unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
(3)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înscrie dreptul de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023, sub sancţiunea revenirii de drept a bunului în domeniul public al statului. Nerespectarea acestei obligaţii se constată de către autorităţile publice care au avut bunul în administrare înainte de a fi transmis autorităţilor locale conform alin. (1), care au obligaţia de a iniţia demersurile pentru trecerea bunului în domeniul public al statului.
(4)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să transmită autorităţilor prevăzute la art. 287 lit. a) documentele din care să rezulte înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, cel mai târziu la data expirării termenului prevăzut la alin. (3).
(5)Până la momentul înscrierii dreptului de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia doar actele şi operaţiunile juridice necesare finalizării procedurilor juridice specifice înscrierii dreptului de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
(6)Prevederile alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia trecerii unui bun din domeniul privat al statului în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

Art. 2922
(1)Trecerea imobilelor palate administrative din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, pentru realizarea unor lucrări de reabilitare/modernizare/consolidare/extindere, se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de autorităţile prevăzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunurile respective, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2)Dispoziţiile prevăzute la art. 292 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.
(3)În imobilele palate administrative trecute în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale pentru realizarea unor lucrări de reabilitare/modernizare/consolidare/extindere se asigură, în mod gratuit, utilizarea spaţiilor necesare funcţionării instituţiilor prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, structurilor teritoriale ale instituţiilor care fac parte din administraţia publică centrală.
(4)Instituţiile prevăzute la alin. (3) suportă, în funcţie de suprafaţa utilizată, cota-parte din totalul cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare, în bune condiţii, a palatelor administrative.

Art. 2923: Trecerea bunurilor aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale
(1)Bunurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene pot fi transferate, la cerere, în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora sunt situate, cu condiţia menţinerii acestora în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale pe o perioadă de cel puţin 10 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care s-a aprobat transferul de proprietate.
(2)În situaţia în care bunurile prevăzute la alin. (1) sunt transferate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale şi înstrăinate prin vânzare-cumpărare într-un termen mai mic de 10 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care s-a aprobat transferul de proprietate, unitatea administrativ-teritorială datorează şi virează bugetului de stat o cotă de 100% din valoarea bunului stabilită la data tranzacţiei, care nu poate fi mai mică decât valoarea de piaţă a bunului, stabilită pe bază de raport de evaluare, la data la care s-a făcut transferul dreptului de proprietate, într-un cont de venituri al bugetului de stat.
(3)Se mandatează Ministerul Finanţelor pentru a pune în aplicare prevederile prezentului articol referitoare la transferul dreptului de proprietate publică asupra bunurilor prevăzute la alin. (1).
(4)Pentru a beneficia de prevederile alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale/judeţene interesate care deţin bunurile în administrare depun o cerere de transfer al bunurilor din domeniul public al statului, la Ministerul Finanţelor, aprobată de consiliile locale/judeţene prin hotărâre, însoţită de documente justificative, şi care cuprinde:
a)datele de identificare ale clădirii şi terenului aferent, actul administrativ prin care s-a constituit dreptul de administrare asupra bunului aflat în domeniul public în favoarea consiliului local/judeţean şi/sau numărul MF atribuit bunului în inventarul bunurilor din domeniul public al statului centralizat la Ministerul Finanţelor, valoarea de inventar actualizată conform prevederilor legale, inclusiv identificarea printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz;
b)justificarea transferului bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, destinaţia ulterioară a bunurilor şi perioada de timp pentru care se va păstra această destinaţie.
(5)Guvernul aprobă, prin hotărâre iniţiată de Ministerul Finanţelor, transferul bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, inclusiv condiţiile care privesc transferul de proprietate asupra bunului imobil respectiv. Pentru bunurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea consiliilor locale/judeţene în baza unor acte administrative care nu sunt înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin hotărârea Guvernului se aprobă şi înscrierea în inventarul centralizat.
(6)În baza hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor alin. (5), autorităţile administraţiei publice locale/judeţene, împreună cu Ministerul Finanţelor, operează înscrierea şi/sau scoaterea bunurilor din inventarul bunurilor din domeniul public al statului centralizat la Ministerul Finanţelor.
(7)În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (5), autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale/judeţene adoptă o hotărâre prin care declară bunurile de interes public local/judeţean, după caz, aprobă înscrierea acestora în inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi stabilesc titularul dreptului de administrare, după caz.
(8)În baza hotărârii autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale/judeţene şi a hotărârii Guvernului aprobate se intabulează în cartea funciară dreptul de proprietate publică asupra imobilelor în favoarea unităţii administrativ-teritoriale.
(9)Ministerul Finanţelor publică pe pagina de internet lista bunurilor care se regăsesc în inventarul centralizat la Ministerul Finanţelor, aflate în administrarea autorităţilor publice locale/judeţene şi care fac obiectul alin. (1), pe care o actualizează lunar.
(10)Structura de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor urmăreşte respectarea prevederilor alin. (2) de către unităţile administrativ-teritoriale şi emite titluri de creanţă prin care individualizează sumele aferente datorate.
(11)Nevirarea sumelor datorate conform alin. (2) atrage după sine plata accesoriilor prevăzute de lege pentru creanţele bugetare.
(12)Creanţelor bugetare rezultate din aplicarea prevederilor alin. (2) le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare cu privire la administrarea, colectarea, încasarea şi executarea creanţelor bugetare.

Art. 293: Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului
(1)Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(2)În instrumentul de prezentare şi motivare al hotărârii prevăzute la alin. (1) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public judeţean sau local, după caz.
(3)Cererea prevăzută la alin. (1) se aprobă prin notă înaintată Guvernului de către autoritatea/instituţia publică interesată, care cuprinde justificarea temeinică a uzului sau interesului public naţional.
(4)Hotărârea de trecere prevăzută la alin. (1) se transmite Guvernului în termen de 90 de zile de la data adoptării acesteia.
(5)Guvernul, la iniţiativa autorităţii/instituţiei publice care a solicitat trecerea bunului, adoptă o hotărâre prin care declară bunul de uz sau de interes public naţional, aprobă înscrierea bunului în inventar şi stabileşte titularul dreptului de administrare.
Art. 294: Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale
(1)Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale, de pe raza teritorială a aceluiaşi judeţ, se face la cererea consiliului local solicitant, prin hotărâre a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului în a cărui proprietate se află bunul.
(2)Trecerea unui bun din domeniul public al judeţului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale, de pe raza teritorială a judeţului respectiv, se face la cererea consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean.
(3)Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale de pe raza teritorială a unui judeţ în domeniul public al judeţului respectiv se face la cererea consiliului judeţean, prin hotărâre a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(4)În instrumentul de prezentare şi motivare al hotărârilor prevăzute la alin. (1)-(3) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public judeţean sau local, după caz.
(5)Cererile prevăzute la alin. (1)-(3) se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(6)În instrumentul de prezentare şi motivare al hotărârii prevăzute la alin. (5) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a uzului sau interesului public judeţean sau local, după caz.
(7)Declararea bunului ca fiind de uz sau de interes public judeţean sau local se face prin hotărâre a consiliului judeţean sau a consiliului local care a solicitat trecerea în condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), după caz.
Art. 295: Trecerea unui bun din domeniul public al unui judeţ în domeniul public al altui judeţ limitrof
(1)Trecerea unui bun din domeniul public al unui judeţ în domeniul public al altui judeţ limitrof, în vederea realizării unor investiţii, se face la cererea consiliului judeţean, prin hotărâre a consiliului judeţean al judeţului în a cărui proprietate se află bunul şi prin hotărâre a consiliului judeţean al judeţului în a cărui proprietate se transmite, care conţine în mod obligatoriu dispoziţii privind întoarcerea bunului în domeniul public al judeţului, în situaţia în care obiectivul nu a fost realizat.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător trecerii de bunuri între domeniul public al municipiului Bucureşti şi domeniul public al judeţului Ilfov.
(3)Trecerile prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează strict în vederea derulării unor obiective de investiţii şi pe durată determinată, prevăzute în hotărârea consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4)La finalizarea duratei prevăzute la alin. (3), bunul transmis potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) se transmite în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale care a aprobat trecerea.
(5)Cererea prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean care solicită trecerea.
(6)În situaţia neîndeplinirii obiectivului de investiţii sau a nerespectării termenului, prevăzute în hotărârea de trecere, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale în domeniul căruia bunul a trecut au următoarele obligaţii:
a)să solicite, după caz, prelungirea, pentru o perioadă de 6 luni, a termenului de realizare a investiţiei, în vederea finalizării şi recepţiei lucrărilor; termenul poate fi prelungit la cererea motivată a autorităţilor administraţiei publice locale;
b)să notifice autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale din domeniul căruia bunul a trecut nerealizarea investiţiei, în situaţia în care se află în imposibilitatea de a realiza investiţia.
(7)În situaţia prevăzută la alin. (6) lit. a), consiliul local sau consiliul judeţean de la nivelul unităţii administrative-teritoriale din domeniul cărora bunul a trecut iniţiază proiectul prin care se completează hotărârea de trecere cu noul termen de realizare a investiţiei.
(8)În situaţia prevăzută la alin. (6) lit. b) se întocmeşte un proces verbal de constatare a neîndeplinirii investiţiei, semnat de ambele părţi. Procesul verbal se întocmeşte în termen de maximum 30 de zile de la data notificării realizate potrivit alin. (6) lit. b) şi se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(9)În hotărârea menţionată la alin. (8) se prevede, în mod obligatoriu, regimul juridic al obiectivului investiţional nerealizat sau realizat parţial, precum şi eventualele despăgubiri, potrivit dreptului comun în materie.
(10)Pe baza documentului prevăzut la alin. (8), consiliul local sau consiliul judeţean de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale din domeniul căreia bunul a trecut iniţiază demersurile pentru transmiterea bunului în proprietatea sa, potrivit prevederilor art. 294 alin. (1)-(3) şi (5)-(7).
Art. 296: Trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al aceluiaşi titular al dreptului de proprietate
(1)Trecerea unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia se face prin hotărâre a Guvernului.
(2)Trecerea unui bun din domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz.
(3)Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia unităţilor administrativ-teritoriale care deţin bunuri imobile proprietate privată pe raza teritorială a altor unităţi administrativ-teritoriale, pentru care se identifică uzul sau interesul public.
(4)Trecerea în domeniul public a unui bun din patrimoniul societăţilor la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar sau asociat se face prin actele prevăzute la alin. (1) şi (2) prin care bunul este declarat de interes public şi este stabilit administratorul acestuia, cu acordul prealabil al adunării generale a acţionarilor şi cu achitarea ulterioară actelor prevăzute la alin. (1) şi (2) a contravalorii bunului. Acordul prealabil al adunării generale a acţionarilor se dă pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului, precum şi cu privire la contravaloarea acestuia, determinată prin raport de evaluare întocmit de evaluatori autorizaţi, conform legii. Achitarea contravalorii bunului se realizează cel mai târziu la data semnării procesului-verbal de predare-primire.

(5)Trecerea în domeniul public a unui bun din patrimoniul regiilor autonome se face numai cu acordul consiliului de administraţie al regiei respective şi cu achitarea contravalorii bunului.
(6)În lipsa acordurilor prevăzute la alin. (4) şi (5), bunurile respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire.
(7)Declararea bunurilor care fac obiectul trecerilor ca fiind de uz sau de interes public naţional sau local, după caz, se face prin hotărârile prevăzute la alin. (1)-(2).