Capitolul iv - Scopul asigurării RCA - Ordonanță de urgență 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie

M.Of. 723

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2016
CAPITOLUL IV:Scopul asigurării RCA
Art. 11: Prevederi generale
(1)În baza aceleiaşi prime, valabile pe întreg teritoriul statelor membre, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi tramvaie.
(2)Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de aceştia în procesul civil, în conformitate cu:
a)nivelul minim impus de legislaţia statului membru al Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul prevăzut în legislaţia din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare;
b)nivelul minim impus de legislaţia din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetăţeni ai unor state membre ale Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dacă nu există birou naţional auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
(3)Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă, potrivit prevederilor alin. (2), şi cea prevăzută în contractul RCA.
Art. 12: Riscurile acoperite
(1)Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.
(2)Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, potrivit art. 7 alin. (5) şi (6) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:
a)vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b)prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;
c)prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;
d)cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
e)cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
(3)Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:
a)prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;
b)prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;
c)prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
d)prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;
e)prejudiciile provocate terţelor persoane, în situaţia conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
(4)Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
a)a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al asiguratului;
b)nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
c)nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.
(5)Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi, datorită acestei legături de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.
Art. 13: Excluderi de la acordarea despăgubirii
Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:
a)cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
(i)într-un caz de forţă majoră;
(ii)din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;
(iii)din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 12 alin. (3) lit. d);
b)prejudiciile produse bunurilor aparţinând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum şi cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;
c)următoarele situaţii:
(i)prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
(ii)bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;
(iii)bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;
d)prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere, conform prevederilor legate;
e)partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
f)amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
g)cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;
h)sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;
i)prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
j)prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;
k)prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
l)prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
m)prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
n)prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.
Art. 14: Culpa comună
(1)În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă; în astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.
(2)În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
Art. 15: Cuantumul despăgubirilor
(1)Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire în cazul avarierii vehiculelor, la cererea păgubitului sau a împuternicitului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice de la data constatării daunelor.
(2)În cazul daunei totale economice, asigurătorul poate evalua vehiculul avariat într-un sistem de evaluare specializat pentru a-i determina valoarea de piaţă. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată într-un sistem de evaluare specializat, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei.
(3)Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plăteşte cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată şi/sau cheltuielile aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
(4)În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.
(5)În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori deces al altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri şi pentru prejudiciile produse soţului/soţiei sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.
(6)Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.
(7)Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6), se acordă şi în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
(8)Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România.
(9)În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori deces al unei alte persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.