Art. 9. - Art. 9: Suspendarea contractului RCA - Ordonanță de urgență 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie

M.Of. 723

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Septembrie 2016
Art. 9: Suspendarea contractului RCA
(1)Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA în următoarele situaţii:
a)pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale;
b)pe perioada imobilizării vehiculului.
(2)Procedura suspendării contractului RCA se stabileşte prin ordin comun al ministrului afacerilor interne, ministrului transporturilor şi A.S.F.
(3)Asiguratul are obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public, pentru a nu avea potenţial generator de daune.