Art. 38. - Art. 38: Dispoziţii finale - Ordonanță de urgență 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie
M.Of. 723
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Septembrie 2016
Art. 38: Dispoziţii finale
(1)Unităţile de poliţie, serviciile de urgenţă profesioniste, unităţile medicale din cadrul sistemului medical public şi privat, medicii de familie şi celelalte autorităţi publice competente să cerceteze accidente de vehicule ori să evalueze starea de sănătate a victimelor unui astfel de eveniment, după caz, vor comunica, la cererea asigurătorilor RCA, a BAAR şi a Fondului de garantare a asiguraţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare, informaţiile deţinute cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate şi la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurătorii RCA şi de către BAAR a despăgubirilor cuvenite. Categoria de informaţii se stabileşte prin protocoale de colaborare încheiate între părţi.
(2)Prezenta ordonanţă de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)A.S.F. poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea tarifelor sau să supună aprobării sale prealabile majorarea acestora numai în cazul introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în vigoare.
(4)A.S.F. va evalua după un an de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi va fundamenta dacă se justifică încheierea contractelor RCA pentru perioade mai mici de 6 luni.
(5)În aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F., în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, emite reglementări privind: alte elemente ale contractului RCA, condiţii şi criterii de autorizare a asigurătorului pentru practicarea asigurării RCA, formatul poliţei de asigurare RCA, modalitatea de constatare, evaluare a daunelor şi stabilire a despăgubirilor, condiţii de plată a despăgubirilor, facilităţi şi penalităţi aplicabile asiguraţilor, lista documentelor necesare soluţionării cererii de despăgubire, precum şi alte elemente referitoare la asigurarea RCA.
(6)Până la emiterea de către A.S.F. a reglementărilor conform prevederilor alin. (5), reglementările emise de A.S.F. în aplicarea Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 51 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(7)În cuprinsul actelor normative, sintagma poliţă de asigurare RCA se înlocuieşte cu sintagma contract RCA, iar sintagma Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se înlocuieşte cu sintagma BAAR.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »